Vila Dante, o afacere politico-imobiliară

Campania electorală pe care o traversăm a fost asezonată, începând de ieri, cu o afecere politico-imobiliară, legată de vila Dante, vecină cu actuala reşedinţă a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Care mai de care, televiziunile şi presa scrisă au roit în jurul şi înăuntrul imobilului respectiv, la invitaţia prim-ministrului Victor Ponta. Scandalul a izbucnit ca urmare a faptului că preşedintele demis Băsescu îşi amanetase vila respectivă drept reşedinţă după terminarea actualului mandat, scop în care s-a investit un milion de euro în refacerea vilei Dante. Băsescu a negat vehement.

Astăzi, lucrurile s-au mai lămurit, în sensul că Victor Ponta a produs un document emanat de Regia Autonomă Administraţia Protocolului de Stat care afirmă că vila Dante era menită să fie ocupată de un viitor fost şef de stat în 2014 şi, de aceea, a reamenajat-o cu destinaţia "reşedinţă de locuit" (mai puneţi mâna pe dicţionar, o reşedinţă are destinaţia de locuire, altminteri, în cazul firmelor, numindu-se sediu).

Proprietatea respectivă este pe marginea lacului, are o suprafaţă utilă de peste 1.000 mp şi un teren de circa 5.000 mp. Preţul de piaţă s-ar învârti în jurul a 10 mil. euro (asta ca să răspund şi ziariştilor care mă rugau să fac o evaluare şi pe care i-am refuzat, din motive profesionale, neputând face o evaluare după imagini video). Se pune întrebarea dacă o astfel de reşedinţă ar fi potrivită pentru un fost şef de stat, în virtutea obligaţiilor legale ale statului.

Pentru o familie de două persoane, o suprafaţă de peste 1.000 mp reprezintă grandomanie, indiferent de standardele la care te-ai raporta. 1.000 mp înseamnă 20 de apartamente de 2 camere în blocurile construite înainte de 1989. Un fost preşedinte al României a avut o funcţie de servant public şi cere privilegii regale. Imoral şi antieconomic.

Sursele iluzorii de finanţare ale premierului demis Ungureanu

De câteva zile, odată cu demiterea guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură, se vehiculează ideea că salariile bugetarilor pot fi reîntregite şi se pot restitui contribuţiile pentru asigurările de sănătate percepute abuziv pensionarilor. Primul care a făcut vorbire despre resursele financiare care ar permite aceste operaţiuni a fost economistul amator Traian Băsescu, care, în stilul caracteristic de a prinde nişte cifre din zbor şi a le interpreta personal, a avansat circa 5 miliarde € şi circa 7 mld. lei care s-ar afla în trezorerie şi care ar permite realizarea scopurilor citate. A fost urmat de către ministrul demis al finanţelor publice, Bogdan Drăgoi, şi, astăzi, de către premierul demis, Mihai Răzvan Ungureanu.

Numai că ziariştii scormonitori au insistat şi Mihai Răzvan Ungureanu a fost silit să admită că banii despre care s-a făcut vorbire sunt intangibili, iar resursele pentru reîntregirea salariilor bugetarilor şi restituirea sumelor către pensionari vor fi banii recuperaţi din evaziunea fiscală, din absorbţia fondurilor europene şi din investiţiile străine.

Proaspăt numitul ministru al finanţelor publice şi vice-premier desemnat, Florin Georgescu, a lămurit rapid lucrurile. Suma de 4,7 mld. € este o sumă tampon, convenită cu organismele financiare internaţionale creditoare şi destinată acoperirii deficitului bugetar curent, în cazul în care condiţiile de piaţă internaţională devin nefavorabile, în sensul că dobânzile devin prea mari sau apare imposibilitatea uno împrumuturi pe aceste pieţe. Despre sumele în lei, nu este vorba de sume certe, ci de sumele aflate în tranzit prin trezorerie, care au vârfuri în momentele în care se plătesc taxele şi impozitele către bugetul de stat.

Este un exerciţiu politic care tratează chestiuni bugetare cu o inconştienţă care frizează iresponsabilitatea.

Despre nişte imobiliari, în lipsă de marketing şi emiţând tembelisme

Este cunoscut, îndeobşte, faptul că, în ultimii ani, s-au născut tot felul de asociaţii imobiliare. Unele îşi zic profesionale, altele patronale sau mai ştiu eu cum. Trec peste faptul că multe dintre ele s-au născut din orgolii tipic româneşti, de genul "nu mai sunt şef acolo, ia să-mi fac eu o asociaţie la care să fiu şef". Aceste asociaţii au nevoie de propriul lor marketing. Şi cum să-l facă? Dându-şi cu presupusul despre cum stau lucrurile sau, mai precis, despre cum cred ei că stau lucrurile sau cum le-ar place lor să stea lucrurile.

Astăzi, presa a relatat despre un comunicat al Asociaţiei Brokerilor Imobiliari. Iată ce citim în acest comunicat: "Ai cumpărat sau închiriat o locuinţă, numai după perfectarea contractului plăteşti comision agentului imobiliar cu care ai colaborat. Este regula de aur pe care orice potenţial client ar trebui să o cunoască. Recent, pe piaţa intermedierilor imobiliare, a apărut o practică ilegală, pe care niciun consumator de servicii imobiliare nu trebuie să o accepte: taxa de vizionare pretinsă de agentul imobiliar pentru locuinţele prezentate clientului."

Ca să-şi întărească spusele, comunicatul invocă încălcarea legislaţiei în vigoare. În România, zice comunicatul, OUG 174/2008 modifică OG 21/1992 cu privire la protecţia consumatorului şi specifică în mod clar, complet şi concret obligațiile agentului imobiliar faţă de consumator. Una dintre aceste obligaţii este referitoare la comisionul care se plătește "numai la încheierea tranzacţiei", conform art. II, punctul 9 din OUG 174/2008. Astfel că orice sumă pretinsă înainte de semnarea contractului de închiriere sau de vânzare-cumpărare este în afara legii.

"Ca asociaţie a brokerilor imobiliari, urmărim în primul rând profesionalizarea agenţilor. Astfel de practici, precum perceperea unei taxe de vizionare, nu fac deloc cinste agentului imobiliar profesionist. Cei care practică această meserie cu acte în regulă nu doar că trebuie să se delimiteze de astfel de practici, ci şi să le condamne şi să tragă semnale de alarmă în piaţă", a declarat Dragoş Vîlceanu, preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari.

Ca urmare a acestei declaraţii, nu pot să-l bănui pe acest domn Vîlceanu de prea vaste cunoştinţe juridice sau economice, ci doar de crearea unui eveniment care să facă un pic de vâlvă în jurul asociaţiei pe care o conduce. Căci, altminteri, ar părea că în capul domniei sale tronează ideea că singurele servicii imobiliare care pot fi furnizate ar fi intermedierile imobiliare ale unor tranzacţii de vânzare-cumpărare sau închiriere. Actul normativ citat nu interzice nicicum o taxă de vizionare, ci reglementează în mod explicit modul de încasare a unui comision imobiliar. Personal, nu sunt adeptul acestor taxe de vizionare, dar, dacă un agent economic doreşte să le practice, nu este cu nimic ilegal.

Şi, ca să-şi ambaleze mesajul frumos, domnul citat face apel la profesionalism, cinste, semnale de alarmă, etc. În esenţă, este o tehnică de marketing, chiar dacă apelează la minciuni şi necunoaştere.

Grecia, în faţa unui moment cheie

Acum câteva zile, făceam un comentariu pe Facebook relativ la articolul Grecia poate să-i forţeze pe creditori să-i ierte datoria: Obrăznicie din necesitate sau din genă?

Ar trebui să explic puţin momentul în care se află Grecia acum. Mâine seară, la ora 20 GMT, expiră termenul până la care creditorii privaţi ai ţării, deţinând creanţe de circa 209 mld. € asupra Greciei, trebuie să se exprime asupra preschimbării datoriilor greceşti, prin care pierd într-o primă fază 53,5% din valoarea nominală a titlurilor, pierderile totale ajungând la 70%. Până astăzi la prânz, investorii ce deţin doar 39% din sumă au acceptat operaţiunea, adică pentru doar 81 mld. €.

Afirmaţia de luni a ministrului grec de finanţe, Evangelos Venizelos, conform căreia este "gata să-i forţeze pe investitori să participe la schimbul de obligaţiuni, dacă va fi necesar", are baza într-o prevedere din prospectul de emisiune a titlurilor de stat, aşa-numita clauză colectivă, prin care, dacă investitorii ce deţin 75% din datoria statului elen acceptă un haircut, ceilalţi investitori sunt obligaţi să respecte pierderea.

Dar dacă nu se va ajunge la 75%?

Topul primelor 10 bănci în 2011 după activele nete şi profitul net. Mari surprize

Sistemul bancar românesc, format din 41 de bănci, a reuşit să înainteze în 2011, prin mărirea activelor cu 3,5% şi să-şi reducă pierderile de la 516 mil. lei în 2010 la 430 mil. lei la sfârşitul lui 2011.

Iată clasamentul primelor 10 bănci, în funcţie de active:
1. BCR - 20,12% (+0,32 pp);
2. BRD - 13,57% (-0,33 pp);
3. Banca Transilvania - 7,27% (+1,07 pp);
4. CEC Bank - 6,99% (+0,59 pp);
5. Raiffeisen Bank - 6,69% (+0,19 pp);
6. UniCredit Ţiriac Bank - 6,61% (+0,31 pp);
7. Volksbank - 5,02% (-0,78 pp);
8. Alpha Bank - 4,67% (-1,53 pp);
9. ING Bank - 4,04% (+0,44 pp);
10. Bancpost - 3,47% (-0,43 pp);

Dacă până acum câţiva ani, în general, clasamentul profitului net era destul de asemănător cu clasamentul după activele nete, iată că în 2011 topul băncilor după profitul net, în conformitate cu standardele româneşti de contabilitate, arată extrem de diferit:
1. BRD - 472 mil. lei;
2. Raiffeisen Bank - 316 mil. lei;
3. Banca Transilvania - 146 mil. lei;
4. ING Bank - 127 mil. lei;
5. Citibank - 113 mil. lei;
6. UniCredit Ţiriac Bank - 103 mil. lei;
7. RBS - 89,7 mil. lei;
8. Banca Italo-Romena - 76,5 mil. lei;
9. Eximbank - 58,2 mil. lei;
10. Piraeus - 43,8 mil. lei.

BCR, prima bancă după active în 2011, nu apare în topul primelor 10 bănci după profitul net, mai mult decât atât, înegistrând o pierdere de 327 mil. lei. Nu se regăsesc în topul după profitul net nici CEC, Volksbank, Alpha Bank şi Bancpost, dar apar în plus Citibank, RBS, Banca Italo-Romena, Eximbank şi Piraeus.

Acest lucru aduce o reală departajare a băncilor comerciale după capacitatea managementului de a gestiona provocările crizei. Este surprinzător faptul că bănci fără o reţea teritorială prea dezvoltată au reuşit să ia faţa unor competitori net superiori la acest capitol. În momente de restrişte, pare mai avantajată o bancă cu active mai puţine, cu o reţea teriotorială mai redusă, dar cu o flexibilitate mai mare de adaptare.

Norica Nicolai, curat liberală

Într-o emisiune din această seară, difuzată de Antena 3, Norica Nicolai, europarlamentar al Partidului Naţional Liberal, a susţinut, cu mult temei, administrarea în continuare a banilor obţinuţi din contribuţiile pentru asigurări de sănătate de către statul român. Astfel, ea s-a declarat împotriva sistemului propus de mult-discutata lege a sănătăţii, în stadiu de proiect, care prevede administrarea privată a resurselor financiare colectate în sistemul de sănătate.

Cu alte cuvinte, d-na Nicolai susţine menţinerea actualului sistem, în care contribuţiile pentru sănătate sunt administrate de un stat ineficient şi ai cărui reprezentanţi s-au dovedit hoţi, în multe rânduri. Sistemul folosit în prezent a condus asistenţa medicală din România într-o situaţie dramatică. perpetuarea acestui sistem ar putea conduce la un colaps foarte curând.

Am mai scris despre isprăvile acestei vajnice liberale, acum doi ani şi jumătate, în articolul A înnebunit lupul: Norica Nicolai vrea naţionalizarea multinaţionalelor. Ea susţinea că ideea naţionalizării companiilor în contextul crizei este salutară, plecând de la premisa că "firmele multinaţionale repatriază profitul şi generează consecinţe economice grave, în special, creşterea şomajului". Era un reflex comunist, sau, dacă ar fi să folosim o expresie ceva mai academică, o idee economică de extremă stânga. Opinia sa economică despre naţionalizarea multinaţionalelor aminteşte de "nu ne vindem ţara".

Cred că Norica Nicolai ar trebui să se abţină de a mai vorbi pe teme cu tentă economică, întrucât debitează numai enormităţi. Cu ideile sale de stânga, mai bine s-ar înscrie la UNPR. Ar face un serviciu liberalilor.

Deficitul structural în viziunea unui fost prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu

În cursul dezbaterii de astăzi din Parlament, s-a iscat o dispută pe marginea deficitului structural înregistrat în 2008. În conformitate cu un raport al Consiliului Fiscal, citat de Emil Boc, în acel an, a fost înregistrat un deficit structural de circa 8%. Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru în acea vreme, a venit la microfon, tunând şi fulgerând, şi a afirmat că deficitul structural nu poate fi, în niciun caz, mai mic decât deficitul bugetar. Fals, domnule Tăriceanu! Veţi fi fost dv. prim-ministru, dar nu prea aţi pus mâna pe carte sau/şi n-aţi avut consilieri financiari pe măsură. O ţară poate înregistra un deficit structural de 8%, un excedent bugetar conjunctural de 5% şi, deci, un deficit bugetar de numai 3%. Mai mult decât atât, se poate înregistra un deficit structural de 5%, un excedent conjunctural de 6%, rezultând un excedent bugetar de 1%.

Rezultatele summit-ului european, o mare decepţie

Aşteptat cu sufletul la gură de pieţele internaţionale, summit-ul început aseară la Bruxelles, printr-o întâlnire informală a şefilor de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene şi continuat astăzi, a adâncit şi mai mult incertitudinile privind viitorul zonei euro şi al Uniunii Europene, în ansamblu. De fapt, acest summit a fost o continuă cacofonie, care s-a soldat prin scindarea Uniunii Europene, ca urmare a refuzului Marii Britanii de a participa la o viitoare uniune fiscală. I s-au alăturat Suedia, Ungaria şi Cehia. În consecinţă, nu a putut fi realizată o modificare a tratatelor ce stau la baza Uniunii Europene.

În lipsa unui consens, statele membre ale zonei euro, cărora li s-au alăturat România, Bulgaria, Danemarca, Polonia, Lituania şi Letonia, vor fi parte a unui nou pact, denumit Europlus, care urmează să impună o disciplină fiscală mai aspră decât cea conţinută în Tratatul de la Maastricht. În afară de limitarea datoriei publice la 60% din PIB, se introduce o cerinţă nouă, aceea ca deficitul structural să nu depăşească 0,5% din PIB. Deficitul structural este componentă a deficitului bugetar, alături de deficitul ciclic sau conjunctural. Deficitul structural nu este, în principiu, influenţat de momentul de creştere sau contracţie economică. El este un indicator al de estimare a politicilor fiscale discreţionare, care pot fi expansioniste, neutre sau restrictivă. Cele neutre nu influenţează crerea agregată, pe când cele expansioniste (caracterizate de deficit bugetar) stimulează cererea agregată, iar cele restrictive (caracterizate de excedent bugetar) inhibă cererea agregată. Pe de altă parte, deficitul structural este o măsură a maturităţii politicii fiscale a statului respectiv şi, în consecinţă, a sustenabilităţii politicilor fiscale.

Alegerea unui asemenea criteriu de performanţă fiscală este destul de riscantă, întrucât cuantificarea deficitului structural este greu de făcut şi este mai uşor de mistificat decât deficitul bugetar (despre deficitul structural am scris mai pe larg aici). Derapajul de la aceşti parametri ar conduce la sancţiuni automate la adresa ţărilor care trec prin această situaţie.

Numai că adoptarea unui astfel de tratat nu este în măsură să liniştească pieţele financiare şi nici să ofere o soluţie viabilă, pe termen lung, a problemelor cu care se confruntă ţările UE. Această soluţie nu este nici măcar o uniune fiscală, în adevăratul sens al cuvântului.

Banca Centrală Europeană, condusă de noul său preşedinte, Mario Draghi, a avut o atitudine destul de rigidă, făcând apel la tratatele europene. Numai că, lucrurile înrăutăţindu-se, BCE va fi silită să emită monedă nouă, ceea ce va conduce la o destul de lungă perioadă inflaţionistă.

În concluzie, summit-ul de la Bruxelles nu face altceva decât să separe apele în UE, să centralizeze decizia şi să pregătească drumul spre emisia de monedă.

Furtună într-un pahar cu apă: BNR a redus dobânda-cheie la 6%

În şedinţa de politică monetară de astăzi a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, s-a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, prima modificare după şedinţa din 5 mai 2010, şi menţinerea rezervelor minime obligatorii. Nivelul de 6% este un minim istoric în ultimii 21 de ani.

Mutarea a luat prin surprindere mulţi analişti, care considerau că BNR va menţine nivelul dobânzii-cheie. Cred, însă, că această opinie era mai mult fundamentată pe imobilismul şi conservatorismul menifestat de banca centrală în ultimii ani ăn ceea ce priveşte politica monetară. Desigur, acest imobilism a fost cauzat şi de politicile economice şi fiscale inepte ale guvernului Boc. Impulsul dat inflaţiei la jumătatea anului 2010 prin majorarea cotei principale de TVA de la 19% la 24% a durat mai mult decât se anticipa. Însă BNR s-a dovedit, în general, extrem de conservatoare, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale, şi probabil că tot aşa ar fi fost şi în lipsa lor.

O dovadă în acest sens este faptul că dobânda de politică monetară este la noi dublă faţă de rata anuală a inflaţiei, deşi o părere larg răspândită printre economişti este că ar trebui să fie la jumătate. Se poate vedea, în acest, sens raportul dintre dobânda-cheie a BCE în raport cu rata medie a inflaţiei în zona euro. Ceea ce nu au înţeles nici guvernul, nici banca centrală este necesitatea de relansare economică, la care nu se poate ajunge nici prin fiscalizare excesivă, nici prin descurajarea creditării.

Astăzi s-a tot discutat în mediile publice despre consecinţele acestei reduceri a dobânzii-cheie. S-a vorbit despre o revigorare a creditării, despre un semnal puternic privind încrederea BNR în evoluţia inflaţiei, despre încurajarea economiei. Cred că niciuna dintre aceste aserţiuni nu este adevărată. Este de presupus că nu mare lucru se va întâmpla.

1. O reducere de 25 puncte de bază (pb) reprezintă numai 4% din valoarea nominală a dobânzii-cheie. În mod normal, influenţele nu pot fi prea mari. Băncile comerciale au redus deja dobânzile bonificate la depozite, mărind astfel ecartul între dobânzile pasive şi cele active, fenomen specific perioadelor de turbulenţe financiare.

2. BNR a micşorat dobânda-cheie şi în condiţiile în care au intrat în vigoare noile norme de creditare bancară, care descurajează creditarea în valută şi încurajează creditarea în lei. Astfel, banca centrală trece de la îndemnul de a se lua credite în moneda naţională la o măsură concretă, dar firavă în acest sens. Însă creditarea în lei rămâne încă foarte scumpă în raport cu cea în valută.

3. Micşorarea dobânzii de politică monetară vrea să ajute statul să se împrumute la niveluri de dobândă mai mici de pe piaţa internă, în condiţiile în care, în actualul context internaţional, finanţarea de pe piaţa externă se face la costuri mari, iar în anul 2012 statul român va avea nevoie de circa 16 mld. € pentru finanţarea deficitului bugetar şi plata datoriilor externe. Dacă statul nu va performa economic, dobânzile practicate de băncile comerciale vor putea creşte.

4. Capacitatea anticipativă a băncii centrale pare a fi foarte limitată, în condiţiile în care nu s-a mai încadrat demult în ţinta de inflaţie şi ia măsura de reducere a dobânzii-cheie acum, ştiut fiind că orice astfel de măsură are o latenţă de 3-6 luni, până a se putea simţi pe piaţa bancară.

Economisirea-creditarea în sistem colectiv şi Elena Udrea

La amabila invitaţie a Dr. Aurelia Cionga, vicepreşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, am participat astăzi la evenimentul „Economisire-creditare – rol major în dezvoltarea durabilă a domeniului locativ din România”, organizat de Banca Naţională a României şi Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România. Evenimentul, organizat la sediul BNR, s-a vrut a contribui la promovarea sistemului Bauspar în România, din păcate prea puţin cunoscut.

În esenţă sistemul funcţionează astfel: deponenţii depun sume de bani în conturi de depozit bonificate cu dobânzi inferioare celor praqcticate pe piaţă, în scopul de a obţine credite care au drept destinaţie construcţia, achiziţia sau reamenajarea locuinţelor sau refinanţarea creditelor ipotecare contractate la alte bănci. Statul bonifică acest efort de economisire prin bonificarea unor prime anuale care reprezintă 25% din sumele anuale depuse, dar nu mai mult de 250 € anual. După acumularea unor sume care reprezintă 40-50% din potenţialul credit, se poate solicita acest credit, cu destinaţiile amintite. Dobânda percepută este, de asemenea, inferioară celor practicate pe piaţă, este fixă pe toată perioada derulării creditului şi denominarea este în monedă naţională.

Evenimentul a fost deschis de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a făcut un scurt istoric al băncilor pentru locuinţe. Mi-a făcut plăcere să-l ascult, fiind un subiect abordat şi în teza mea de doctorat. Apoi, Isărescu a subliniat avantajele acestui sistem de economisire-creditare, printre care se numără caracterul anti-ciclic al acestui sistem, capacitatea sa de a încuraja economisirea, reducerea inflaţiei şi altele.

A urmat Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului. Se pare că era pentru prima oară în clădirea BNR. A povestit asistenţei despre programele derulate de instituţia pe care o conduce în domeniul imobiliar sau, mai precis, loctaiv. Parteneriate publice-private, locuinţe sociale, etc. A făcut şi o mărturisire legată de revelaţia pe care a avut-o în raport cu băncile pentru locuinţe, mai precis legată de efectul multiplicator pe care îl au creditele acordate de către aceste bănci, în raport cu prima suportată de la bugetul de stat.

Sistemul există printr-un act normativ din 2002. Politicienii află de-abia astăzi despre el.