Operaţiuni bancare fără frontiere în Uniunea Europeană - Reflecţii economice

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Operaţiuni bancare fără frontiere în Uniunea Europeană

La începutul acestei luni, a intrat în funcţiune un sistem care le permite întreprinderilor să debiteze direct contul unui client situat într-o altă ţară a UE. Această măsură va fi în interesul proprietarilor de case de vacanţă, al studenţilor şi al pensionarilor care trăiesc într-o altă ţară.

Datorită operaţiunilor de debitare directă, clienţii unei bănci nu vor mai fi nevoiţi să completeze cecuri sau să efectueze transferuri bancare pentru a-şi achita facturile. Este vorba de un instrument utilizat, în special, pentru plata unor servicii recurente, cum ar fi furnizarea de gaz şi de electricitate, telefonul şi abonamentul la ziare.

Până acum, numai întreprinderile cu sediul în aceeaşi ţară cu banca respectivă aveau acces la acest sistem. Odată cu introducerea noilor măsuri, mai mult de 2.500 de bănci permit în prezent utilizarea acestei modalităţi de plată în afara frontierelor naţionale.

Vor mai fi introduse şi alte măsuri: toate băncile de pe teritoriul ţărilor din zona euro sunt obligate să ofere serviciul de debitare directă transfrontalieră, până cel târziu în noiembrie 2010. Pentru băncile situate în afara zonei euro, termenul limită este noiembrie 2014.

Acest sistem constituie un pas important către o integrare efectivă a economiei UE. Sistemul este reglementat de o serie de noi reguli care garantează că debitarea directă transfrontalieră funcţionează la fel de uşor şi sigur ca şi la nivel naţional.

Cetăţenii europeni îşi pot deja utiliza cardurile de debit pentru a retrage numerar în alte ţări. Pasul următor va fi posibilitatea de a folosi cardul de debit pentru a face cumpărături în magazinele din străinătate. În viitor, va fi suficient să avem un singur cont în bancă în ţara de origine şi un singur card pentru a efectua toate operaţiunile bancare, oriunde în UE.

În afară de cele 27 de state membre ale UE, mai aderă la sistem şi Elveţia, Islanda, Liechtenstein, Monaco şi Norvegia.

O altă noutate o reprezintă faptul că, în curând, cetăţenii UE îşi vor putea schimba banca mult mai uşor. În baza acordului încheiat, noua bancă va trebui să-şi ajute clientul să-şi închidă vechiul cont şi să-şi transfere soldul. Majoritatea asociaţiilor bancare naţionale au adoptat noile reguli.

Sursa

2 comentarii:

Anonim

daca comisioanele pentru debitare directa in UE sunt cele de la tranfer-ul de bani intre tarile din UE, adica vreo 25Eur/tranzactie, e doar in interesul bancilor nu si al cetatenilor.

Stefan A.

Eu am platit din Italia in USA un abonament. Prin internet banking.
Comision fix = 1,20 euro
Timp pt. confermare plata abonament = 24 ore tinind cont ca plata a fost facuta simbata si confirmarea platii a venit lunea la primele ore !

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus