Grecia, sub lupa UE
Cu puţin timp înainte de începerea reuniunii miniştrilor de finanţe celor 16 ţări din zona euro, la Bruxelles, mai mulţi lideri au apelat la guvernul grec pentru a întări măsurile de austeritate. Ei consideră că trebuie liniştite pieţele şi arătată fermitate la adresa Greciei.
În timpul întîlnirii miniştrilor de finanţe din zona euro din această după-amiază, au continuat presiune împotriva Greciei. Comisarul european pentru economie, Olli Rehn, a declarat că guvernul grec trebuie să ia măsuri ferme pentru reducerea deficitului bugetar. La rândul său, Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrup (format din miniştrii de finanţe din zona euro), a subliniat: "Grecia trebuie să de asigure că este capabilă să reducă deficitul bugetar cu patru puncte procentuale în 2010, iar noi trebuie să verificăm dacă este posibil sau nu, totul va depinde de răspunsurile la această întrebare crucială".
În replică, ministrul grec de finanţe, George Papaconstantinou, începutul după-amiezii a declarat luni că "în cazul în care sunt necesare măsuri fiscale suplimentare, le vom lua".
Aceasta a fost atmosfera înainte de începerea reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro. Finanţatorii vest-europeni urmează să decidă în această după-amiază formele de susţinere a Greciei. O decizie finală se va lua în cadrul Consiliului miniştrilor de finanţe, care va avea loc mâine.
Declaraţiile publice de susţinere ale şefilor de stat europeni de săptămâna trecută nu au reuşit să calmeze pieţele financiare, din cauza termenilor imprecişi în care au fost formulate.
"Uniunea Europeană caută mai presus de orice să convingă pieţele de propria credibilitate prin punerea în aplicare a unor măsuri dure împotriva ţărilor care au dus o politică bugetară laxă", încerarcă să decodeze economiştii de la Deutsche Bank situaţia. Nu mai este mult până la mijlocul lunii, atunci când Comisia va prezenta primul raport privind punerea în aplicare a planului de austeritate pentru Grecia.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu