Andrei Gheorghe a fost gheorghit violet
"Începând cu data de astăzi, 26 februarie 2010, Ministerul Finanţelor Publice a încetat relaţiile contractuale cu domnul Andrei Gheorghe", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Iniţiativa ministrului Sebastian Vlădescu de a-i numi pe Andrei Gheorghe şi Dan Bittman drept consilieri ai săi la Ministerul Finanţelor Publice, primul pe probleme de comunicare şi al doilea pe probleme sociale, a stârnit multe controverse. Vlădescu declara pentru Money.ro: "Dan Bitman şi Andrei Gheorghe au rolul de a arăta că Finanţele nu sunt o instituţie închisă şi că cetăţeanul poate veni cu încredere la noi. Şi că, în cazul solicitărilor raţionale, realiste, le rezolvăm." Adică, spus altfel, să facă mai digerabilă relaţia contribuabilului cu MFP.
Zilele trecute, când mulţi contribuabili doreau să descarce de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice programele pentru situaţiile financiare periodice şi pentru fişele fiscale, site-ul nu funcţiona. Ulterior, misterul a fost dezvăluit: Andrei Gheorghe schimbase pagina de internet, noua grafică având drept culoare dominantă violetul. Se ştie câtă băşcălie a fost făcută pe marginea flăcării violet cu care Traian Băsescu l-ar fi învins pe Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale din 2009.
După cum anunţă Gândul, Andrei Gheorghe a dat două explicaţii pentru predominanţa violetului pe pagina MFP: "Este vorba de o seducţie voită, prin amplificarea terţiarului imaginar, care, inevitabil şi mefistofelic, va duce la repetarea inversă a numelui lui Sebastian Vlădescu, pentru subjugarea totală şi fiscală a iobagului român" şi "Sunt foarte multe calcule care au dus la alegerea acestei culori, există o logică a dinamicii cromatice. Îmi place foarte tare violetul, e foarte puternic. Poate peste un an vom avea o altă culoare."
Contactat de Realitatea.net, Gheorghe a declarat că nu a demisionat şi că nu ştie nimic despre aşa ceva. "Nu, nu am auzit de aşa ceva", a declarat Gheorghe, întrebat dacă îşi va da demisia. "Sunt în aeroport, acum mă sui în avion. Voi lipsi din ţară trei zile", a adăugat Gheorghe.
Nici măcar boemul Sebastian Vlădescu nu a mai suporta excenticităţile lui Andrei Gheorghe. Probabil că l-a mazilit cu părere de rău. De altminteri, nici poziţia lui Vlădescu nu este prea stabilă, în urma declaraţiilor sale că pensiile trebuie impozitate, afirmaţie taxată rapid de prim-ministrul Emil Boc drept neadevărată.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu