Angajaţii oficiilor de cadastru au înfiinţat programul "Nicio casă". Au intrat şi notarii pe fir.
Angajaţii oficiilor de cadastru au hotărât să intre în grevă. În consecinţă, ei vor procesa actele pe care le eliberau în regim de urgenţă în două sau trei zile, în minimum o lună, iar lucrările la termen curent vor fi executate în cel puţin şase luni. Sursa nemulţumirilor lor rezidă în scăderea salariilor în luna februarie şi de neplata orelor suplimentare. Astfel, ei pretind că lucrau între 10 şi 14 ore pe zi pentru a asigura ritmicitatea lucrărilor, fără să fie plătiţi suplimentar.
Protestul lor va bloca o piaţă imobiliară deja anemică. Astfel, ei înfiinţează programul "Nicio casă". Desigur, cea mai vizibilă consecinţă este blocarea operaţiunilor în programul "Prima casă". Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, a declarat pentru Radio France International: "Din moment ce documentaţia prevede necesitatea documentelor la cadastru, e clar că acest lucru va frâna pentru o perioadă, îl va afecta pur şi simplu, pentru că anumite documente nu mai pot fi obţinute. Atâta tot. Probabil că lucrurile vor intra pe făgaş normal atunci când elementele care au determinat greva vor fi lămurite într-un fel sau altul. Sigur, cu titlu personal, mi-aş putea permite să afirm doar că a devenit o modă să declarăm grevă oricând şi oriunde."
Pe de altă parte, preşedintele sindicatului angajaţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Gabriela Dumitru, a declarat pentru ziarul Gândul: "la nivelul întregii ţări protestează aproximativ 3.598 de angajaţi. În Bucureşti, din 150 de angajaţi, ieri, n-au lucrat cei din sectoarele 1,2, 3, 5 şi 6. Noi nu vrem salarii mai mari ci să se respecte cele din decembrie 2009. Mai mult, banii pentru salarii ajung doar pentru 6-7 luni, iar cei pentru plata CAS doar patru luni. Nu vom avea cu ce să plătim chiriile pentru sedii, curentul electric şi nu avem bani nici pentru hârtie sau tuş de imprimantă. Vom ajunge o instituţie falimentară şi pentru respectarea legislaţiei vom da în judecată Guvernul".
În cursul dezbaterilor pe această temă, au intrat pe fir şi notarii publici. M-am întrebat de ce. Am aflat în această după-amiază, în cursul unei emisiuni de la postul B1 TV. Astfel, vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Florin Bălănescu, a menţionat că, într-un proiect de modificare a Codului Civil, se prevede ca dreptul de proprietate să fie constituit odată cu înregistrarea în registrele de publicitate imobiliară a tranzacţiilor autentificate de notar. Registratorul care va opera această înregistrare va avea dreptul să respingă actul notarial, în cazul în care aceasta nu corespunde normelor legale. În consecinţă, s-ar putea să scadă simţitor rolul notarilor publici din România. În SUA, de exemplu, notar poate fi oricine, benzinarul sau florăreasa, ei nefăcând altceva decât să constate identitatea părţilor şi să consemneze că părţile au semnat documentul. De redactarea contractelor de vânzare-cumpărarea imobiliară ocupându-se avocaţii. Dacă, în prezent, intrarea în casta nortarilor este foarte greoaie, gurile rele zicând că şi foarte costisitoare :), s-ar putea ca mâine-poimâine oricine să se poată face notar.
3 comentarii:
Ai scris: "În SUA, de exemplu, notar poate fi oricine, benzinarul sau florăreasa".
Oricine, benzinarul sau florareasa NU pot deveni notari publici in USA decit daca dau si trec examenul necesar obtinerii acestei calificari, potrivit "GOVERNMENT CODE, SECTION 8200-8230", vezi aici: http://www.leginfo.ca.gov/cgi-bin/displaycode?section=gov&group=08001-09000&file=8200-8230
La fel cum benzinarul sau florareasa in USA, Romania sau in alta tara pot deveni si activa ca agenti financiari - pe linga activitatea lor de benzinar sau florareasa - dupa ce trec examenele necesare si obtin licenta oferita de administratiile in drept, cind lucreaza ca si notar public, benzinarul si florareasa nu mai sunt "orisicine" ci notar public licentiat.
Daca in Romania s-ar putea intimpla ca "orisicine" sa activeze drept notar public FARA licentiere potrivit parerii dvs. partinitoare, in USA nu se intimpla la fel, iar cei ce doresc sa devina notari aici au un motiv serios si raspund in fata legii.
Ca orice s-ar putea face fara notar in viitor este o alta chestiune, precum alta este si calcularea, completarea actelor necesare si trimiterea taxelor pe venit fara ajutorul intermediarului licentiat.
Cind anticipati o posibilitate, nu este nevoie sa tratati si etichetati superficial in exemplele ce le dati pentru a va sustine punctul de vedere o functie, persoanele ce doresc si devin notari in USA, administratia in drept si clientii ce folosesc serviciile notarilor!
Mai importanta mi se pare spargerea "castei" notarilor din aceasta tara si a multor altora care nu fac decat sa profite de un sistem feudal!Ce au in plus acestia fata de un inginer sau medic pentru a ermetiza accesul in bresla n-am inteles si nu cred ca o voi putea face vreodata.Pe cand casta inginerilor sau a florareselor sau a benzinarilor ?!
@tomis Vă mulţumesc pentru comentariu. Nu faceţi altceva decât să-mi întăriţi ceea ce afirmam mai sus. Nu am vrut în niciun caz să ridiculizez această activitate în SUA, ci doar să subliniez diferenţele uriaşe între sistemul notarial de la noi şi cel din SUA. La o lectură sumară a documentul al cărui link mi-l indicaţi, rezultă cerinţele mult mai mici pentru un notar în SUA decât în România. La noi, notarul public trebuie să aibă studii superioare juridice şi intrarea în această castă este extrem de grea, locurile fiind strict limitate, notarii publici fiind un club foarte exclusivist. Comentariul lui @pontus euxinus este revelator. După parcurgearea unui curs de şase ore şi trecerea unei probe scrise, benzinarul sau florăreasa din SUA pot căpăta această calitate. Cu alte cuvinte, în SUA, există o reală concurenţă pe acest segment, pe când în România notarii formează o castă aproape impenetrabilă.
Trimiteți un comentariu