Reflecţii economice

După mulţi ani, am revăzut filmul Other People's Money, realizat de regizorul canadian, Norman Jewison, în 1991. Un film în care Danny DeVito face un rol excepţional, alături de Gregory Peck (unul dintre ultimele filme în care a jucat) şi Penelope Ann Miller.

În ciuda faptului că este o excelentă comedie, filmul ilustrează cum nu se poate mai bine conceptul de distrugere creativă, o teorie economică despre inovaţie şi progres, introdusă de sociologul german, Werner Sombart, şi promovată de economistul austriac, Joseph Alois Schumpeter.

Companiile care odinioară au revoluţionat şi dominat industrii noi - de exemplu, Xerox pentru fotocopiatoare sau Polaroid pentru fotografia instantanee - s-au confuntat cu scăderea profiturilor şi dominaţia lor a dispărut pe măsură ce competitorii au lansat modele îmbunătăţite sau cu costuri de fabricaţie reduse.

Noile tehnologii conduc la distrugere creativă: caseta magnetică a înlocuit filmul de 8 mm, pentru a fi înlocuită, la rândul său, de discul compact, el însuşi fiind subminat de MP3 playere.

Alte exemple de distrugere creativă sunt legate de trecerea presei în online, proces accelerat de criza economică pe care o traversăm. Multe ziare au renunţat la ediţiile tipărite pentru a trece în online, un exemplu este Cotidianul, iar altele şi-au redus frecvanţa de apariţie în formulă tipărită (de la cotidian la săptămânal, de exemplu), dar şi-au întărit prezenţa online, un exemplu fiind ziarul american Christian Science Monitor.

Distrugerea creativă poate răni. Se ajunge la disponibilizarea lucrătorilor cu competenţe învechite, ceea ce constituie un preţ plătit pentru inovatiile apreciate de consumatori. Deşi o economie în proces de distrugere creativă generează noi oportunităţi pentru cei care se pot adapta noilor realităţi, procesul poate provoca dificultăţi grave pe termen scurt, cât şi pe termen lung pentru cei care nu pot dobândi noi competenţe.

România ar trebui să înveţe procesul distrugerii creative. Economic vorbind, ne-am modernizat prea puţin concepţiile după 1990, ceea ce se reflectă în eficienţa economică redusă a actului de guvernare, cu consecinţe catastrofale. Modul în care au abordat autorităţile trecerea prin această criză economică arată o dezorientare extremă din punct de vedere economic, venită din incompetenţă, şi un conservatorism care nu se poate explica prin lipsă de viziune şi dorinţa de păstrare a privilegiilor.

Pe de altă parte, procesul de reformare a economiei şi societăţii româneşti a ţinut în prea mică măsură cont de conceptul de distrugere creativă. El s-a produs prin oblojeli sociale pentru cei care pot aduce voturi politicienilor. Numai că o conservare a unui bine mic pe termen scurt poate duce la consecinţe distrugătoare pe termen mediu şi lung.