Preşedintele băncii centrale a Poloniei, Sławomir Stanisław Skrzypek, a pierit în accidentul de avion de la Smolensk - Reflecţii economice

luni, 12 aprilie 2010

Preşedintele băncii centrale a Poloniei, Sławomir Stanisław Skrzypek, a pierit în accidentul de avion de la Smolensk

Ca urmare a accidentului aviatic de sâmbătă, 10 aprilie 2010, de la Smolensk, Rusia, în care a pierit preşedintele Poloniei, Lech Kaczyński, şi-a pierdut viaţa şi preşedintele băncii centrale a Poloniei (Narodowy Bank Polski), Sławomir Stanisław Skrzypek. O întreagă pleiadă de demnitari ai statului polonez au căzut victime ale acestui accident.

Născut în Katowice, la 10 mai 1963, Skrzypek a absolvit cursurile Universităţii Tehnice din Silezia, după care a absolvit un MBA la Universitatea din Wisconsin. A urmat studii post-universitare la Universitatea Economică din Cracovia, Universitatea din Silezia, Georgetown University şi IESE Business School de la Universitatea din Navarra. A fost numit preşedinte al Narodowy Bank Polski, banca centrală a Poloniei, la data de 10 ianuarie 2007. Alegerea lui de către preşedintele Lech Kaczyński a stârnit nenumărate controverse, dată fiind lipsa de experienţă a lui Skrzypek, în comparaţie cu cea a ilustrului său predecesor, Leszek Balcerowicz. În calitate de preşedinte al băncii centrale a Poloniei, Skrzypek a făcut parte din Consiliul General al Băncii Centrale Europene.

Predecesorul său, Leszek Balcerowicz, este autorul celebrului plan polonez de transformare economică, cunoscut sub numele de terapia de şoc. Acest program, denumit simplu planul Balcerowicz, lansat în anii '90, a prevăzut o serie de reforme care ţinteau hiperinflaţia şi redresarea bugetului de stat. Preţul celor mai multe bunuri de consum nu au mai fost controlate, iar creşterile salariilor bugetarilor au fost limitate. Balcerowicz a adoptat foarte repede convertibilitatea internă a zlotului, ceea ce a condus la creşteri masive de preţuri şi a obligat companiile de stat să devină competitive. Majoritatea economiştilor sunt de acord cu faptul că, fără terapia de şoc implementată de Balcerowicz, care a sacrificat bunăstarea pe termen scurt în favoarea creşterii economice pe termen lung, Polonia ar fi fost o ţară mult mai săracă.

Anterior poziţiei de preşedinte al băncii centrale, Sławomir Skrzypek a fost preşedintele celei mai mari bănci din Polonia, PKO Bank Polski, la care statul deţine peste 51% din acţiuni, şi viceprimar al Varşoviei, între 2002 şi 2005, însărcinat cu politica financiară, proiectele de investiţii şi guvernanţa corporativă.

În urma dispariţiei fulgerătoare a lui Sławomir Skrzypek, prim-vicepreşedintele Piotr Wiesiołek a fost însărcinat să conducă Narodowy Bank Polski, după cum se arată într-un comunicat al băncii centrale.

În ciuda faptului că Skrzypek nu a avut realizări notabile în cursul mandatului său, Polonia a avut printre cele mai bune evoluţii economice dintre ţările Uniunii Europene în cursul crizei economice pe care o traversăm.

Notă: În Polonia, conducătorul băncii centrale se numeşte preşedinte şi nu guvernator, ca în majoritatea statelor Uniunii Europene.

3 comentarii:

VictorCh

1. Odihneasca-se in pace!
2. Poate ca insusi faptul ca evolutia a fost buna fara ca sa fi fost remarcata cine-stie-ce contributie a conducerii la nivelul suprem este semnul unei conduceri intelepte.
3. Datele biografice poate ca sunt interesante, dar de la un blog specializat m-as fi asteptat la o nuanta de orientare mai degraba catre viitor decat spre trecut: nu "istoric", ci prognoza (chiar daca eventual - in mod declarat - doar "speculatii", "educated guess").
4. Nici o consideratie referitor la impresionantul numar de "oficiali" (din domeniul politic, economic, militar...) ai unei singure tari (care astfel e practic decapitata) care s-au aflat impreuna intr-un avion care "a patit-o"?

Ion Radu Zilişteanu

@Victor Scopul acestui articol a fost unul informativ. Analizele urmează.

În ceea ce priveşte numărul mare de oficiali polonezi dispăruţi în această tragedie aviatică, există un link în primul paragraf, cuvântul demnitari, care face trimitere la lista celor care au pierit în accident.

VictorCh

1. Multumesc, am inteles, scuze!
2. LISTA! In acceptiunea mea, "consideratii" inseamna altceva! (INTERPRETAREA - reala, ferma, sau doar ipotetica - a componentei respectivei liste.)

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus