Proiectul legii bugetului de stat pe 2010 a fost adoptat de Parlament, fără o concepţie clară privind măsurile anticriză
Democraţia este în mare cumpănă în România, dacă este să judecăm după modul în care s-au desfăşurat dezbaterile în Parlamentul României pe marginea proiectului legii bugetului de stat pe anul 2010, adoptat cu 192 de voturi pentru şi 138 împotrivă. Opoziţia parlamentară a depus nu mai puţin de 9.399 amendamente. este adevărat că multe dintre ele erau punctuale, poate chiar ridicole şi tînând de chestiuni de amănunt. Însă au fost şi amendamente fundamentale, ţinând de strategia macroeconomică şi filozofia fiscală. Esenţială este atitudinea dispreţuitoare a majorităţii faţă de propunerile minorităţii. Cred că o asemenea atitudine nu se mai găseşte în celelalte ţări ale Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte măsurile pentru stimularea mediului de afaceri, ele lipsesc cu desăvârşire. "Ministerul Finanţelor Publice nu a făcut nicio evaluare să vadă câte din cele 700.000-800.000 firme înregistrate în România sunt microîntreprinderi şi cât încasează prin aplicarea impozitului de 3%, bani pe care îi lua sigur. Aşa băgăm pe cheltuieli tot, iar cei care intreaba contabilul vor plati zero lei la buget, iar cei care nu vor plăti 16% pe profit, deci bugetul pierde astfel", a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, citat de Ziarul financiar.
Surse bancare au declarat pentru Hotnews.ro: "Firmele vor apela mai mult ca sigur la trucuri prin care să încerce să dea statului cât mai puţin, astfel încât să ajungă pe profit cât mai mic. Cei mai mulţi au optat cu siguranţă în cunoştinţă de cauză pentru acel 3%, iar eliminarea lui îi va reorienta către soluţii fiscale cât mai ingenioase. E reacţia normală pe care o are mediul de afaceri la constrângerile din zona finanţelor. Pe cale de consecinţă, bilanţurile firmelor ar putea arăta astfel încât băncile să poată oferi sume mai mici decât ofereau pe 3%. Pe scurt, măsura nu încurajează deloc segmentul IMM. Ba chiar dimpotrivă."
Pe de altă parte, nici impozitul minim nu a fost abrogat, dar se vorbeşte pe holuri despre viitorul impozit forfetar. "A fost realizată o listă care cuprinde activităţi în care se apreciază că este cea mai mare evaziune. Lista este doar o propunere, iar luni vom discuta la Ministerul Finanţelor dacă se completează sau dacă se reduce, precum şi despre un criteriu standard pentru toate activităţile", au declarat agenţiei Mediafax surse guvernamentale. Gurile rele spun că această listă ar cuprinde:
- hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, alte servicii de cazare;
- restaurantele, activităţile de alimentaţie (catering) pentru evenimente, alte activităţi de alimentaţie, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, agenţiile turistice, tur-operatorii şi firmele care asigură alte servicii de rezevare şi asistenţă turistică;
- centrele de fitness, bâlciurile şi parcurile de distracţii şi alte activităţi recreative şi de distractive, cu firmele de reparare a calculatoarelor şi a echipamentelor periferice, echipamentelor de comunicaţii, a dispozitivelor de uz gospodăresc şi cele pentru casă şi grădină, fiind luate în calcul şi centrele de reparare a încălţămintei şi a articolelor din piele, a mobilei şi a furniturilor casnice, a ceasurilor şi a bijuteriilor;
- servicii de reparare a articolelor de uz personal şi gospodăresc, spălare şi curăţare a articolelor textile şi a produselor din blană, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, întreţinere corporală;
- firmele de pompe funebre.
Se vede că guvernul, cel care a propus proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2010 şi cel care va creiona sectoarele asupra cărora se va aplica impozitul forfetar, nu are o concepţie clară pentru măsurile anticriză pe care le are de luat, aşa cum a arătat-o şi în anul precedent.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu