Economia Marii Britanii se contractă pentru al şaselea trimestru consecutiv - Reflecţii economice

vineri, 23 octombrie 2009

Economia Marii Britanii se contractă pentru al şaselea trimestru consecutiv

Împotriva aşteptărilor, economia britanică s-a contractat în T3 2009. Acesta este al saselea trimestru consecutiv de declin, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată.

Un alt semn de rău augur pentru guvernul lui Gordon Brown este faptul că, la următoarele alegeri, Partidul Laburist, pe care îl conduce este dat drept perdant. Economia Marii Britanii a rămas blocată în recesiune în T3 2009 şi a suferit chiar cea mai lungă perioadă de declin pentru mai bine de o jumătate de secol.

În timp ce economiştii sperau ca economia britanică, intrată în recesiune în T2 2008, să revină la o creştere slabă între iulie şi septembrie, prevăzută la 0,2% de către Office for National Statistics (ONS), realitatea a arătat, dimpotrivă, o scădere a PIB de 0,4% faţă de t2 2009 şi de 5,2% faţă de T3 2008. Este ceva mai bine decât în T2 2009, când PIB-ul a scăzut cu 0,6%. Contracţia economiei Marii Britanii a fost de 5,9% de la intrarea în recesiune.

ONS a comunicat că niciodată nu s-a înregistrat o perioadă de contracţie a activităţii economice atât de lungă din 1955. Marea Britanie ar putea fi, de fapt, singura dintre economiile mari care s-a contractat în T3 2009. Multe alte ţări, inclusiv Franţa, Germania şi Japonia, au revenit la creştere economică în T2 2009.

London Stock Exchange nu a suferit de pe urma acestor anunţuri. În schimb, lira sterlină s-a devalorizat de la 1,11 € până la 1,09 €. Potrivit economiştilor, scădere dramatică a lirei reflectă faptul că Banca Angliei ar putea fi forţată să-şi continue programul său de cumpărare a activelor neperformante ale băncilor comerciale, în care a investit deja mai mult de 170 mld.£(aproximativ 185 mld.€), care este programat pentru finalizare în luna noiembrie 2009.

Redau mai jos graficul pus la dispoziţie de NSO.



Cu linie continuă este descrisă evoluţia anuală a PIB, iar cu coloane evoluţia trimestrială.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus