BNR a sterilizat azi 2,3 mld.lei de la bănci - Reflecţii economice

joi, 17 septembrie 2009

BNR a sterilizat azi 2,3 mld.lei de la bănci

Surse din piaţă, citate de Hotnews.ro, au declarat că banca centrală a atras astăzi 2,3 mld.lei (ceva mai mult de 500 mil.€) de la 9 bănci comerciale pentru sterilizarea excesului de lichiditate de pe piaţa interbancară. Depozitele au scadenţa luni, 21 septembrie 2009, şi sunt bonificate cu o dobândă de 8,5% pe an, valoare egală cu dobânda de politică monetară.

Un dealer de pe piaţa interbancară a explicat: "Dobânzile se situau în jur de 7,75-8%, iar BNR a vrut să regleze excesul de lichiditate din piaţă, ca să prevină deprecierea leului." BNR a anunţat, la ora 11, valoriile medii următoare ale dobânzilor la depozitele pe o zi (overnight): la depozitele atrase (Robid) 7,58%, faţă de 7,74% ieri, iar la depozitele plasate (Robor) 8,08%, faţă de 8,24% ieri.

Explicaţiile acestui exces de lichiditate sunt, în principal:
- faptul că Ministerul Finanţelor Publice a refuzat în ultima vreme ofertele băncilor pentru achiziţia de titluri de stat, apreciind că băncile comerciale au cerut dobânzi prea mari; această atitudine poate fi pusă pe seama faptului că guvernul a reuşit să convingă Fondul Monetar Internaţional să direcţioneze a doua tranşă a acordului stand-by către guvern, în detrimentul BNR;
- nivelul redus al activităţii de creditare a economiei reale.

Reproduc mai jos graficul Robor la 3 luni din ultimele 100 de şedinţe de tranzacţionare de pe piaţa interbancară, preluat de la financiare.ro:



Prezenţa lichidităţii pe piaţa interbancară poate fi un semnal de schimbare a strategiilor băncilor comerciale în privinţa acordării de credite pentru economia reală.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus