Încă o provocare: jaf asupra unei maşini de transport valori - Reflecţii economice

marți, 15 septembrie 2009

Încă o provocare: jaf asupra unei maşini de transport valori

De dimineaţă, s-a produs un jaf asupra unei maşini de transport valori în zona Pasului Gutâi. 5-6 indivizi cu cagule pe faţă, îmbrăcaţi în kaki şi cu veste reflectorizante, au atacat vehiculul şi au reuşit să fure 100.000 lei, destinaţi alimentării bancomatelor din zona oraşului Sighetu Marmaţiei.

Mediafax face un istoric al jafurilor din acest an, al căror număr a crescut îngrijorător faţă de anii trecuţi. Ţinta predilectă o constituie casele de schimb valutar, de amanet şi, ceea ce este mai grav, agenţiile bancare, inclusiv bancomatele. În luna februarie a acestui an, am publicat pe acest blog o scrisoare deschisă adresată guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, prin care atrăgeam atenţia posibilităţii intensificării unor astfel de fapte pe fondul crizei pe care o traversăm.

Autorităţile par neputincioase în astfel de cazuri, ponderea prinderii autorilor fiind îngrijorător de mică. Repet atenţionarea că o astfel de situaţie pune sub semnul întrebării încrederea în sistemul bancar românesc. Dacă luăm în considerare faptul că actuala criză este una caracterizată de lipsa de încredere, autorităţile trebuie să ia măsuri hotărâte pentru prinderea autorilor unor astfel de jafuri, dar şi pentru prevenirea acestor fenomene.

Actualizare:
Suma furată este de 240.000 lei, iar destinaţia banilor era plata pensiilor din circa 40 de localităţi din zonă.

1 comentarii:

Anonim

Ii pasa cuiva ca nici macar asupra sumei furate nu se poate cadea se acord? Ce sa mai vorbim de precizia informatiilor detinute de faptasi (au stiut exact la care anume transport sa depuna atata straduinta si sa faca pregatiri atat de ample si de minutioase), de faptul ca membrii echipei de paza parca intentionat au procedat de o maniera care sa inlesneasca fapta si/sau de faptul ca acesti membri ai echipei de paza nici macar nu par a fi anchetati cum se cuvine?

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus