Programul "Prima casă" din SUA - Reflecţii economice

miercuri, 23 septembrie 2009

Programul "Prima casă" din SUA

Conceptul de first time buyer (cumpărător al primei locuinţe) este folosit de mulţi ani în diferite ţări din lume. Adaptându-se la criză, autorităţile din SUA au decis să ofere un astfel de program adaptat la condiţiile actuale ale pieţei. CNN vorbeşte pe larg despre acest program.

Voi descrie pe scurt acest program pentru ca cititorii mei să înţeleagă diferenţele dintre "Prima casă" românească şi cea americană. Programul din SUA are următoarele condiţii:
- se aplică cumpărărilor de imobile între 1 ianuarie 2009 şi 30 noiembrie 2009;
- este destinat persoanelor care nu au deţinut în ultimii trei ani o proprietate;
- proprietatea care urmează să fie cumpărată să constituie locuinţa principală a solicitanţilor;
- acoperă 10% din preţul locuinţei cumpărate, dar nu mai mult de 8.000 $;
- solicitanţii trebuie să aibă venituri anuale mai mici de 75.000 $, în cazul persoanelor singure, sau 150.000 $, în cazul cuplurilor;
- constă dintr-un credit fiscal de maximum 8.000 $, acordat de către Internal Revenue Service (fiscul american).

Se pare că mai mult de 1,4 mil. persoane au solicitat acest credit fiscal. Dacă solicitanţii care se califică în program nu sunt plătitori de impozite sau nu au datorii la IRS, atunci vor căpăta un cec cu suma cuvenită. Mulţi analişti imobiliari din SUA pun uşoara revigorare a pieţei pe seama acestui program şi se tem că, odată cu terminarea lui, piaţa imobiliară americană va suferi un nou recul. De aceea, reprezentanţii industriei imobiliare din SUA fac presiuni asupra legislativului de a prelungi acest program măcar până la sfârşitul anului 2010 şi de a-l extinde la toate categoriile de cumpărători.

Mulţi analişti financiari, însă, consideră că acest program ar putea să se transforme în multe credite neperformante, considerând că riscul de neplată pentru categoriile de persoane vizate este foarte mare. Ei susţin că, de fapt, acest program ajută băncile, industria construcţiilor şi agenţiile imobiliare, fiind susceptibil de a produce pierderi mai târziu.

1 comentarii:

Anonim

Pare excelenta ideea ajutarii PRIN FISC, care in acest fel are implicit prioritate la recuperarea eventualelor restante, in acelas timp neafectand CU NIMIC interesele celor care platisera corect.

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus