Norica Nicolai, curat liberală

Într-o emisiune din această seară, difuzată de Antena 3, Norica Nicolai, europarlamentar al Partidului Naţional Liberal, a susţinut, cu mult temei, administrarea în continuare a banilor obţinuţi din contribuţiile pentru asigurări de sănătate de către statul român. Astfel, ea s-a declarat împotriva sistemului propus de mult-discutata lege a sănătăţii, în stadiu de proiect, care prevede administrarea privată a resurselor financiare colectate în sistemul de sănătate.

Cu alte cuvinte, d-na Nicolai susţine menţinerea actualului sistem, în care contribuţiile pentru sănătate sunt administrate de un stat ineficient şi ai cărui reprezentanţi s-au dovedit hoţi, în multe rânduri. Sistemul folosit în prezent a condus asistenţa medicală din România într-o situaţie dramatică. perpetuarea acestui sistem ar putea conduce la un colaps foarte curând.

Am mai scris despre isprăvile acestei vajnice liberale, acum doi ani şi jumătate, în articolul A înnebunit lupul: Norica Nicolai vrea naţionalizarea multinaţionalelor. Ea susţinea că ideea naţionalizării companiilor în contextul crizei este salutară, plecând de la premisa că "firmele multinaţionale repatriază profitul şi generează consecinţe economice grave, în special, creşterea şomajului". Era un reflex comunist, sau, dacă ar fi să folosim o expresie ceva mai academică, o idee economică de extremă stânga. Opinia sa economică despre naţionalizarea multinaţionalelor aminteşte de "nu ne vindem ţara".

Cred că Norica Nicolai ar trebui să se abţină de a mai vorbi pe teme cu tentă economică, întrucât debitează numai enormităţi. Cu ideile sale de stânga, mai bine s-ar înscrie la UNPR. Ar face un serviciu liberalilor.

Deficitul structural în viziunea unui fost prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu

În cursul dezbaterii de astăzi din Parlament, s-a iscat o dispută pe marginea deficitului structural înregistrat în 2008. În conformitate cu un raport al Consiliului Fiscal, citat de Emil Boc, în acel an, a fost înregistrat un deficit structural de circa 8%. Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru în acea vreme, a venit la microfon, tunând şi fulgerând, şi a afirmat că deficitul structural nu poate fi, în niciun caz, mai mic decât deficitul bugetar. Fals, domnule Tăriceanu! Veţi fi fost dv. prim-ministru, dar nu prea aţi pus mâna pe carte sau/şi n-aţi avut consilieri financiari pe măsură. O ţară poate înregistra un deficit structural de 8%, un excedent bugetar conjunctural de 5% şi, deci, un deficit bugetar de numai 3%. Mai mult decât atât, se poate înregistra un deficit structural de 5%, un excedent conjunctural de 6%, rezultând un excedent bugetar de 1%.

Rezultatele summit-ului european, o mare decepţie

Aşteptat cu sufletul la gură de pieţele internaţionale, summit-ul început aseară la Bruxelles, printr-o întâlnire informală a şefilor de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene şi continuat astăzi, a adâncit şi mai mult incertitudinile privind viitorul zonei euro şi al Uniunii Europene, în ansamblu. De fapt, acest summit a fost o continuă cacofonie, care s-a soldat prin scindarea Uniunii Europene, ca urmare a refuzului Marii Britanii de a participa la o viitoare uniune fiscală. I s-au alăturat Suedia, Ungaria şi Cehia. În consecinţă, nu a putut fi realizată o modificare a tratatelor ce stau la baza Uniunii Europene.

În lipsa unui consens, statele membre ale zonei euro, cărora li s-au alăturat România, Bulgaria, Danemarca, Polonia, Lituania şi Letonia, vor fi parte a unui nou pact, denumit Europlus, care urmează să impună o disciplină fiscală mai aspră decât cea conţinută în Tratatul de la Maastricht. În afară de limitarea datoriei publice la 60% din PIB, se introduce o cerinţă nouă, aceea ca deficitul structural să nu depăşească 0,5% din PIB. Deficitul structural este componentă a deficitului bugetar, alături de deficitul ciclic sau conjunctural. Deficitul structural nu este, în principiu, influenţat de momentul de creştere sau contracţie economică. El este un indicator al de estimare a politicilor fiscale discreţionare, care pot fi expansioniste, neutre sau restrictivă. Cele neutre nu influenţează crerea agregată, pe când cele expansioniste (caracterizate de deficit bugetar) stimulează cererea agregată, iar cele restrictive (caracterizate de excedent bugetar) inhibă cererea agregată. Pe de altă parte, deficitul structural este o măsură a maturităţii politicii fiscale a statului respectiv şi, în consecinţă, a sustenabilităţii politicilor fiscale.

Alegerea unui asemenea criteriu de performanţă fiscală este destul de riscantă, întrucât cuantificarea deficitului structural este greu de făcut şi este mai uşor de mistificat decât deficitul bugetar (despre deficitul structural am scris mai pe larg aici). Derapajul de la aceşti parametri ar conduce la sancţiuni automate la adresa ţărilor care trec prin această situaţie.

Numai că adoptarea unui astfel de tratat nu este în măsură să liniştească pieţele financiare şi nici să ofere o soluţie viabilă, pe termen lung, a problemelor cu care se confruntă ţările UE. Această soluţie nu este nici măcar o uniune fiscală, în adevăratul sens al cuvântului.

Banca Centrală Europeană, condusă de noul său preşedinte, Mario Draghi, a avut o atitudine destul de rigidă, făcând apel la tratatele europene. Numai că, lucrurile înrăutăţindu-se, BCE va fi silită să emită monedă nouă, ceea ce va conduce la o destul de lungă perioadă inflaţionistă.

În concluzie, summit-ul de la Bruxelles nu face altceva decât să separe apele în UE, să centralizeze decizia şi să pregătească drumul spre emisia de monedă.

Furtună într-un pahar cu apă: BNR a redus dobânda-cheie la 6%

În şedinţa de politică monetară de astăzi a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, s-a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, prima modificare după şedinţa din 5 mai 2010, şi menţinerea rezervelor minime obligatorii. Nivelul de 6% este un minim istoric în ultimii 21 de ani.

Mutarea a luat prin surprindere mulţi analişti, care considerau că BNR va menţine nivelul dobânzii-cheie. Cred, însă, că această opinie era mai mult fundamentată pe imobilismul şi conservatorismul menifestat de banca centrală în ultimii ani ăn ceea ce priveşte politica monetară. Desigur, acest imobilism a fost cauzat şi de politicile economice şi fiscale inepte ale guvernului Boc. Impulsul dat inflaţiei la jumătatea anului 2010 prin majorarea cotei principale de TVA de la 19% la 24% a durat mai mult decât se anticipa. Însă BNR s-a dovedit, în general, extrem de conservatoare, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale, şi probabil că tot aşa ar fi fost şi în lipsa lor.

O dovadă în acest sens este faptul că dobânda de politică monetară este la noi dublă faţă de rata anuală a inflaţiei, deşi o părere larg răspândită printre economişti este că ar trebui să fie la jumătate. Se poate vedea, în acest, sens raportul dintre dobânda-cheie a BCE în raport cu rata medie a inflaţiei în zona euro. Ceea ce nu au înţeles nici guvernul, nici banca centrală este necesitatea de relansare economică, la care nu se poate ajunge nici prin fiscalizare excesivă, nici prin descurajarea creditării.

Astăzi s-a tot discutat în mediile publice despre consecinţele acestei reduceri a dobânzii-cheie. S-a vorbit despre o revigorare a creditării, despre un semnal puternic privind încrederea BNR în evoluţia inflaţiei, despre încurajarea economiei. Cred că niciuna dintre aceste aserţiuni nu este adevărată. Este de presupus că nu mare lucru se va întâmpla.

1. O reducere de 25 puncte de bază (pb) reprezintă numai 4% din valoarea nominală a dobânzii-cheie. În mod normal, influenţele nu pot fi prea mari. Băncile comerciale au redus deja dobânzile bonificate la depozite, mărind astfel ecartul între dobânzile pasive şi cele active, fenomen specific perioadelor de turbulenţe financiare.

2. BNR a micşorat dobânda-cheie şi în condiţiile în care au intrat în vigoare noile norme de creditare bancară, care descurajează creditarea în valută şi încurajează creditarea în lei. Astfel, banca centrală trece de la îndemnul de a se lua credite în moneda naţională la o măsură concretă, dar firavă în acest sens. Însă creditarea în lei rămâne încă foarte scumpă în raport cu cea în valută.

3. Micşorarea dobânzii de politică monetară vrea să ajute statul să se împrumute la niveluri de dobândă mai mici de pe piaţa internă, în condiţiile în care, în actualul context internaţional, finanţarea de pe piaţa externă se face la costuri mari, iar în anul 2012 statul român va avea nevoie de circa 16 mld. € pentru finanţarea deficitului bugetar şi plata datoriilor externe. Dacă statul nu va performa economic, dobânzile practicate de băncile comerciale vor putea creşte.

4. Capacitatea anticipativă a băncii centrale pare a fi foarte limitată, în condiţiile în care nu s-a mai încadrat demult în ţinta de inflaţie şi ia măsura de reducere a dobânzii-cheie acum, ştiut fiind că orice astfel de măsură are o latenţă de 3-6 luni, până a se putea simţi pe piaţa bancară.

Economisirea-creditarea în sistem colectiv şi Elena Udrea

La amabila invitaţie a Dr. Aurelia Cionga, vicepreşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, am participat astăzi la evenimentul „Economisire-creditare – rol major în dezvoltarea durabilă a domeniului locativ din România”, organizat de Banca Naţională a României şi Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România. Evenimentul, organizat la sediul BNR, s-a vrut a contribui la promovarea sistemului Bauspar în România, din păcate prea puţin cunoscut.

În esenţă sistemul funcţionează astfel: deponenţii depun sume de bani în conturi de depozit bonificate cu dobânzi inferioare celor praqcticate pe piaţă, în scopul de a obţine credite care au drept destinaţie construcţia, achiziţia sau reamenajarea locuinţelor sau refinanţarea creditelor ipotecare contractate la alte bănci. Statul bonifică acest efort de economisire prin bonificarea unor prime anuale care reprezintă 25% din sumele anuale depuse, dar nu mai mult de 250 € anual. După acumularea unor sume care reprezintă 40-50% din potenţialul credit, se poate solicita acest credit, cu destinaţiile amintite. Dobânda percepută este, de asemenea, inferioară celor practicate pe piaţă, este fixă pe toată perioada derulării creditului şi denominarea este în monedă naţională.

Evenimentul a fost deschis de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a făcut un scurt istoric al băncilor pentru locuinţe. Mi-a făcut plăcere să-l ascult, fiind un subiect abordat şi în teza mea de doctorat. Apoi, Isărescu a subliniat avantajele acestui sistem de economisire-creditare, printre care se numără caracterul anti-ciclic al acestui sistem, capacitatea sa de a încuraja economisirea, reducerea inflaţiei şi altele.

A urmat Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului. Se pare că era pentru prima oară în clădirea BNR. A povestit asistenţei despre programele derulate de instituţia pe care o conduce în domeniul imobiliar sau, mai precis, loctaiv. Parteneriate publice-private, locuinţe sociale, etc. A făcut şi o mărturisire legată de revelaţia pe care a avut-o în raport cu băncile pentru locuinţe, mai precis legată de efectul multiplicator pe care îl au creditele acordate de către aceste bănci, în raport cu prima suportată de la bugetul de stat.

Sistemul există printr-un act normativ din 2002. Politicienii află de-abia astăzi despre el.

Nokia, disconnecting people

Pentru unii, anunţul de azi-dimineaţă privind închiderea fabricii Nokia de la Jucu a căzut ca un trăznet. Pentru alţii, nu. Semnele datau demult. În luna martie a acestui an, centrul de cercetare-dezvoltare deschis de Nokia la Cluj a fost închis. Acolo lucrau circa 120 persoane.

De altminteri, la Jucu, se fabricau numai modele de telefoane mobile low-end ale companiei, care, în mod sigur, nu ar fi necesitat activitatea centrului de cercetare-dezvoltare. Modelele fabricate la Jucu au fost: Nokia 1650, Nokia 1200, Nokia 1208, Nokia 1209, Nokia 2600 Classic, Nokia 2630 şi Nokia 6300. Modele low-end, despre care europenii nici nu vor să mai audă. Pe bătrânul continent, preferinţele consumatorilor s-au îndreptat către telefoane inteligente, cu ecrane tactile. Desigur, nebunia a fost declanşată de Apple, cu iPhone, şi continuată cu nenumărate alte modele, multe dintre ele bazate pe sistemul de operare Android, dezvoltat de Google.

Degringolada producătorului finlandez de telefoane mobile nu a început odată cu închiderea fabricii de la Jucu, ci cu incapacitatea sa de a se adapta la tendinţele rapid schimbătoare din IT & C. Bazându-se pe supremaţia sa în ceea ce priveşte terminalele mobile low-end, Nokia nu a fost capabilă să înţeleagă că telefoanele inteligente sunt viitorul. În consecinţă, în ciuda cotei sale de piaţă, Nokia a început să nu mai fie competitivă. A insistat în a menţine un sistem de operare învechit şi incapabil să evolueze, Symbian, apoi adoptând un alt sistem de operare dezvoltat de Intel, MeeGo, dar abandonat de propriul său dezvoltator, şi, în fine, odată cu venirea canadianului Stephen Elop, ex-Microsoft, la cârma companiei, a adoptat sistemul de operare Windows Mobile, care nu are perspective prea bune. În consecinţă, cota de piaţă a producătorului finlandez a început să scadă în ţările dezvoltate şi, apoi, la nivel global.

Să ne amintim că Nokia a transferat, la începutul anului 2008, producţia din fabrica de la Bochum, Germania, la fabrica din Jucu, în România. Desigur, atrasă de forţa de muncă relativ ieftină şi de îneţelegerile secrete, deocamdată, făcute cu Consiliul Judeţean Cluj. Anul trecut, Nokia a devenit al doilea exportator al României, după Dacia, iar în S1 2011, telefoanele mobile produse la Jucu au constituit principala componentă a exportului. Cifra de afaceri a Nokia România a fost, în 2010, de 6,7 mld. lei (1,6 mld. €), ceea ce reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al României. Numai că valoarea adăugată la fabrica de la Jucu nu era foarte mare, întrucât acolo doar se asamblau telefoanele mobile, componentele importându-se. Gradul de integrare al afacerii în economia României a fost extrem de mic, neputându-se compara cu Dacia, care antrenează în producţie o întreagă industrie orizontală.

În consecinţă, plecarea Nokia din România va afecta exportul, taxele şi impozitele colectate de administraţia centrală şi locală, va determina o problemă socială, prin disponibilizarea a circa 2.000 de persoane, şi, nu în ultimul rând, va fi şi o chestiune de imagine.

În această după-amiază, neputinciosul guvern Boc s-a reunit în şedinţă de urgenţă, pentru a analiza consecinţele închiderii fabricii de la Jucu. După reuniune, a ieşit la rampă Andreea Paul-Vass, care, în ultima vreme, s-a transformat din economist relativ decent în politruc aproape agresiv, calamând că guvernul nu avea ce să facă pentru a preîntâmpina plecarea Nokia din România şi, în cel mai pur stil propagandistic, a anunţat că există negocieri cu circa 10 firme mari pentru a astupa gaura. A sugerat că ar putea fi vorba de producători de piese auto. Vom vedea.

BNR înăspreşte condiţiile de creditare. Nu este prea târziu?

Banca Naţională a României a publicat un proiect de regulament privind creditarea persoanelor fizice şi care înăspreşte drastic accesul la credite al acestora. Deşi ţinta principală pare a fi creditul de consum, care a condus la cele mai mari neperformanţe din sistemul bancar, noile reguli de creditare afectează toate categoriile de credite. Desigur, se vorbeşte insistent în ultima vreme despre şocul la care au fost supuşi cei care au contractat credite în franci elveţieni, în condiţiile în care, în urma turbulenţelor de pe pieţele financiare şi a crizei datoriilor suverane, tot mai mulţi investitori au ales francul elveţian drept investiţie de refugiu, ceea ce a determinat o apreciere consistentă a acestuia. În ciuda anunţului şoc al băncii centrale a Elveţiei privind fixarea unei limite de 1,20 franci elveţieni pentru un euro şi care a determinat o depreciere a francului, cei care au contractat credite în acastă valută, considerată exotică, se pot aştepta şi în continuare la aprecieri ale respectivei monede şi, implicit, la o scumpire a creditului.

În esenţă, creditul de consum va fi limitat ca perioadă de rambursare la 5 ani, iar garanţiile aduse trebuie să reprezinte 133% din valoarea creditului. În ceea ce priveşte creditele garantate cu ipotecă, condiţiile de acordare se înăspresc, cu excepţia creditelor pentru studii, tratamente medicale sau împrumuturile pentru deces. La creditele imobiliare în euro, se va pretinde un avans de 30% pentru cele denominate în euro şi numai de 15% pentru cele denominate în lei. În ceea ce priveşte gradul de îndatorare al debitorului, se vor introduce criterii suplimentare de simulare pentru diferite tipuri de riscuri: pentru şocul pe curs de schimb - 35,5% EUR, 52,6% CHF, 40,9 % USD, iar în cazul celorlalte valute se utilizează valoarea aferentă CHF; pentru şocul pe rata dobânzii - 0,6% pentru toate monedele; pentru şocul pe venit - 6%. În mod vădit, accesul la un credit denominat în valută va fi foarte dificil, dacă nu imposibil.

Ca urmare a publicării acestui proiect, au apărut diverse reacţii. Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, crede că "Propunerile au mai degrabă un caracter prudenţial şi vor preveni, mai mult decât o făceau până acum reglementările deja existente, supraîndatorarea debitorilor care doresc să se împrumute într-o altă monedă decât cea în care au venituri. În principiu, condiţiile de creditare a populaţiei prin credite ipotecare vor rămâne cam aceleaşi, anumite limitări suplimentare apărând doar în cazul creditului de consum". Adrian Chichiţă, director executiv adjunct la OTP Bank România, crede altceva: "În mod cert noile reglementări BNR vor avea un impact semnificativ şi în special pe piaţa creditelor de consum. Cel mai probabil, impactul negativ va consta în reducerea creditării pentru populaţie, ceea ce ar putea afecta consumul, dar şi piaţa imobiliară, segmente care au cea mai mare nevoie de recuperare după criză." La rândul său, Lucian Cojocaru, vicepreşedinte Volksbank pe zona de retail, afirmă: "Creditarea, cât este ea acuma, va fi şi mai mult frânată. Pentru bănci rezultatul este neutru, oricum piaţa este moartă."

Întrebarea legitimă care se pune este dacă alegerea momentului aplicării acestor măsuri este adecvată. Mugur Isărescu afirmă sus şi tare că soliditatea sistemului bancar românesc este dincolo de orice dubiu. Chiar aşa să fie? Limita de confort de 8% credite neperformante pe care o afirmă teoria bancară a fost deja depăşită, înregistrându-se cazuri de bănci în care a depăşit 20%. Oare de ce la achiziţia Volksbank banca rusească Sberbank a refuzat să cumpere şi subsidiara din România? BNR a lăsat creditarea să zburde în perioada de boom între 2003 şi 2008, perioadă în care a avut doar încercări timide de a evita prudenţial problemele de acum. Acum o sugrumă în condiţiile în care mai mult instituţii internaţionale şi economişti importanţi critică statele care încearcă să iasă din criza datoriilor suverane prin gâtuirea economiei şi le îndeamnă să ia măsuri de redresare economică. Pe de altă parte, în condiţiile în care consumul a scăzut la cote alarmante, acum primeşte o nouă lovitură. Va rămâne accesibilă, într-o oarecare măsură, creditarea în lei, care, însă, este scumpă. Nivelurile de dobânzile la creditele în lei rămân ridicate, astfel încât băncile, la rândul lor, vor fi sugrumate, mai ales în momentul în care statul român va avea nevoie de mai puţine împrumuturi de pe piaţa internă.

În consecinţă, BNR repetă greşelile făcute de guvernul Boc şi alte guverne din ultimii ani, prin luarea unor măsuri pro-ciclice.

Lebădă neagră sau criză previzibilă?

Acum câteva zile, agenţia Standard and Poor's a coborât ratingul suveran al SUA de la obişnuitul AAA la următoarea treaptă, AA+. Agenţai de rating a luat hotărârea pentru a sancţiona prelungul război între democraţi şi republicani pentru ridicarea gradului de îndatorare al SUA şi pentru a-şi manifesta neîncrederea în rezultatele măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare decise cu această ocazie. Diverşi analişti şi diverse medii de informare economică şi-au făcut publică opinia conform căreia această reducere de rating nu ar fi capabilă să genereze consecinţe majore pe pieţele financiare internaţionale.

Iată, însă, că ieri şi astăzi pieţele de capital internaţionale, inclusiv Bursa de Valori Bucureşti, au trecut prin zvârcoliri majore. S-au înregistrat pierderi de sute de miliarde de euro din scăderea cotaţiei acţiunilor pe majoritatea covârşitoare a pieţelor.

Se pune întrebarea dacă este vorba de un fenomen de lebădă neagră sau este ocriză previzibilă. Aşa cum scriam anul trecut, teoria lebedei negre, Black Swan Theory, a fost folosită de Nassim Nicholas Taleb, în celebra carte omonimă lansată în 2007, încearcă să explice existenţa şi apariţia unor evenimente rare, de mare impact şi imposibil de prevăzut, care sunt dincolo de aşteptările obişnuite.

Nu cred că evenimentele economico-financiare din aceste zile erau greu de anticipat. De altfel, mai mulţi observatori avizaţi au menţionat posibilitatea unei amplificări a crizei. Acum două luni, Nouriel Roubini evoca posibilitatea declanşării unei furtuni perfecte. "Există deja indicii pentru anumite elemente de fragilitate. Toată lumea avertizează că datoriile private şi publice au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit. Dacă continuăm aşa problema s-ar putea agrava începând cu 2013", avertiza Roubini. Iată că furtuna perfectă prezisă de el a venit mult mai repede.

Dacă criza financiară izbucnită în 2007 şi manifest în 2008, a fost una declanşată de lăcomia privată, odată cu măsurile de bailout luate de guvernele occidentale criza s-a transformat în una a nesăbuinţei politicienilor care formează guvernele statelor dezvoltate. Nişte state cu datorii publice imense, deci fragile, au ajutat un sistem privat lacom, conducând la situaţia de acum.

Boc şi manipularea statisticilor despre consecinţele noului Cod al Muncii

După intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, la 1 mai 2011, circa o lună, nu a fost zi în care Emil Boc să nu menţioneze numărul de noi contracte de muncă încheiate ca urmare a luminatei sale politici economice şi sociale. Individul pare a fi învăţat destul de repede tehnicile de manipulare prin interpretarea statisticilor. Proaspătul ministru al muncii, Sebatian Lăzăroiu, şi el un cititor în stele, a mai pus şi el câteva cărămizi la osanaua pedelistă. Zilele trecute, el menţiona astăzi o serie de cifre: noul Cod al Muncii a generat câte 243.000 de noi contracte de muncă încheiate lunar din mai până în prezent şi că, dintre acestea, angajatorii au desfiinţat câte 42.000 de contracte pe lună.

Aceşti manipulatori de duzină se fac că uită de faptul că numărul de contracte de muncă nu este echivalent cu numărul salariaţilor, despre care nu suflă nicio vorbă. Ziarul Financiar a obţinut de la Inspecţia Muncii o serie de date care arată realitatea pe marginea subiectului de mai sus. Astfel, în 2010, media lunară de contracte de muncă nou-încheiate era de 129.000, în timp ce 125.000 de contracte de muncă se desfiinţau lunar, astfel că soldul «net» al angajărilor făcute pe parcursul întregului an 2010 arată un plus de numai 54.000 de contracte de muncă.

Pe de altă parte, datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că în luna mai 2011 numărul de salariaţi români a crescut cu 24.300 de persoane (semnificativ totuşi, comparativ cu perioada similară din anii trecuţi), ajungând la 4,155 mil. la finele lunii.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au explicat că cele două instituţii folosesc metodologii diferite şi că numărul de contracte nou-încheiate nu reflectă creşterea numărului de salariaţi, pentru că un angajat poate avea mai multe contracte de muncă. Dincolo de diferenţele de metodologie, cifrele prezentate de Ministerul Muncii nu pot reflecta o situaţie reală atâta timp cât nu sunt puse în paralel cu numărul de contracte de muncă desfiinţate.

Iată cum este cosmetizată situaţia de pe piaţa muncii şi cum este vopsită în roz în folosul electoral al unor politicieni incapabili economic.

De ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei?

Astăzi, monedele din ţările est-europene au înregistrat corecţii severe, cu atât mai mari cu cât ţările respective au o imagine economică mai proastă în ochii investitorilor. Spre exemplu, leul a înregistrat o depreciere de 1,34% în raport cu euro, 2,92% în raport cu dolarul american şi 1,95% în raport cu lira sterlină. Bursele occidentale au înregistrat scăderi consistente ale cotaţiilor, mai ales ale băncilor italiene. Spre exemplu, cotaţia acţiunii UniCredit a scăzut cu circa 35% în ultimele 5 şedinţe de tranzacţionare.

Evoluţiile sunt determinate de îngrijorările crescânde privind situaţia financiară a Italiei. În fond, de ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei? Dacă Grecia are o datorie publică de 150% din PIB, Italia o are de 120% din PIB. Numai că PIB-urile celor 2 ţări sunt sensibil diferite. Dacă în cazul Greciei PIB-ul este de circa 230 mld.€, în cazul Italiei este de circa 1.700 mld. €. Dacă Grecia are o datorie publică în jur de 330 mld. €, în cazul Italiei datoria publică este în jur de 2.000 mld. €.

În aceste condiţii, salvarea unei ţări de talia Italiei sau Spaniei este, practic, imposibilă în condiţiile actualului plan de susţinere financiară al Uniunii Europene. Îngrijorarea în rândurile liderileor UE s-a concretizat azi dimineaţă cu un telefon dat de cancelarul german, Angela Merkel, premierului italian, Silvio Berlusconi. În acelaşi timp, economistul-şef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, a publicat articolul Apatia italiană, în care constată inerţia populaţiei italiene faţă de situaţia serioasă în care se află ţara.

Accesul Italiei la capitalul privat este din ce în ce mai greoi, în condiţiile în care randamentele cerute de investitori pentru titlurile pe 10 ani ale Italiei au crescut cu mai bine de 0,3%, peste pragul de 6%, pentru prima dată după 1997, apropiindu-se periculos de nivelul de 7% pe care majoritatea jucătorilor din piaţă îl văd nesustenabil având în vedere datoria publică a ţării.

Incredibil! Un discurs din Parlamentul European. Ghiciţi personajul!

Redau mai jos un discurs din Parlamentul European, ţinut în data de 4 iulie 2011:

"Vin să salut şi eu iniţiativa Comisiei de a crea un cadru legal privind vânzările în lipsă şi CDS-urile (Credit Default Swap), referitor la situaţiile în care operaţiuni de piaţă ar deveni o ameninţare la adresa stabilităţii financiare sau a încrederii pe pieţe. Sunt de acord cu propunerea de a introduce un regim de transparenţă, care presupune notificarea către autoritatea competentă a poziţiilor semnificative nete scurte în acţiuni, în funcţie de praguri specifice. În condiţii normale, vânzarea în lipsă favorizează lichiditatea pieţei şi contribuie la fixarea eficientă a preţurilor. Însă în cadrul pieţelor aflate în dificultate, aceasta poate amplifica scăderea preţurilor. Acest lucru ar duce la pieţe dezordonate şi riscuri sistemice. Organismele de reglementare trebuie să obţină atribuţii clare de restricţionare sau de interzicere a vânzărilor în lipsă în situaţii excepţionale. Acestea vor fi exercitate în colaborare cu ESMA."

Îmi este greu să cred că aţi putea câştiga un pariu al cărei miză să fie ghicirea persoanei care a rostit vorbele de mai sus. Este o persoană care declara mai deunăzi că este o intelectuală, absolvind un masterat, care are un trecut de fotomodel şi care a ajuns parlamentar european în condiţii cunoscute de opinia publică. Faptul că a absolvit o Facultate de Relaţii Comerciale Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale la o universitate privată nu mă va convinge că ştie cu ce se mănâncă subiectul abordat în citatul de mai sus.

Este vorba de Elena Băsescu.

De ce să plătească fiecare bucureştean câte 70 € pentru tâmpeniile politicienilor?

O ştire de azi-dimineaţă ne spune că Tribunalul Bucureşti a decis că municipalitatea bucureşteană trebuie să îi plătească omului de afaceri Costică Constanda peste 145 mil. € şi aproape 80 mil. lei, judecătorii desfăcând, totodată, contractul de schimb cu terenurile din Parcul Bordei şi Satul Francez.

Scandalul Primăriei Capitalei cu omul de afaceri Costel Constanda a început în 2004 şi viza o suprafaţă de 28.000 mp, deţinută de acesta în Parcul Bordei. Constanda a obţinut terenul respectiv prin achiziţionarea unor drepturi litigioase, prin valorificarea acestora în justiţie. Pentru a recupera respectiva suprafaţă şi a-l împiedica să purceadă la construcţii care ar fi stricat aspectul urbanistic, municipalitatea i-a oferit lui Constanda terenuri totalizând aceeaşi suprafaţă în Cartierul Francez, din sectorul 1. Omul de afaceri a câştigat în instanţă şi despăgubiri de 18 mil. €, pentru că nu a mai putut construi în Parcul Bordei, însă a renunţat la această sumă, cu condiţia realizării schimbului de terenuri prin care Primăria Capitalei oferă 28.000 mp în Cartierul Francez pentru terenurile lui Constanda din Parcul Bordei. Chestiunea a început pe vremea când primar general al Capitalei era Traian Băsescu, cel alb ca neaua, şi a continuat pe vremea lui Adriean Videanu.

După informaţiile oferite de Tudor Octavian, în 1932, Parcul Bordei a fost declarat ca făcând parte din proprietatea publică a statului, neputând fi înstrăinat.

În iulie 2008, Costică Constanda a pierdut un contract cu grecii de la "Raptis Kavouras" pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în Satul Francez. Practic Constanda dorea să vândă grecilor 1,6 hectare în Satul Francez, pentru 66 de milioane de euro. Le mai promitea şi obţinerea unui Plan Urbanistic Zonal pentru proiect deoarece avea asigurări în acest sens de la edilii Capitalei, pe care aleşii locali l-au respins, prin refuzul de a vota al reprezentanţilor PSD şi PNL. Astfel, omul de afaceri a pierdut contractul cu grecii, ceea ce l-a determinat să meargă în instanţă şi să ceară 200 de milioane de euro despăgubiri.

Iată cum fiecare bucureştean va fi obligat să suporte din impozite şi taxe o sumă de circa 70 € pentru acoperirea sumei de circa 165 mil. €, ceea ce reprezintă cam 15% din bugetul anual al Bucureştiului.

Cum înţeleg jurnaliştii prost imobiliarele

Ieri, Money.ro a publicat un articol intitulat Cushman & Wakefield: Valoarea tranzacţiilor imobiliare din primul semestru a depăşit-o pe cea din 2010. Încă din titlu, se face o gravă eroare, preluată ulterior de mai toată presa românească: raportul amintitei companii făcea referire doar la tranzacţiile imobiliare comerciale. Această categorie de tranzacţii cuprinde proprietăţi imobiliare din categoriile: spaţii de birouri, spaţii comerciale, spaţii industriale (producţie, depozitare), terenuri cu destinaţie comercială, nefiind, în general vorba, de proprietăţi cu detinaţie rezidenţială.

Azi dimineaţă, Realitatea TV a alocat un spaţiu larg în una dintre emisiunile informative acestei ştiri. A fost invitat Alexandru Cernătescu, prezentat drept specialist în comunicare imobiliară, pe post de specialist în ale pieţei imobiliare. Şi a dat-o domnul amintit pe chestiuni legate pe programul "Prima casă". Deşi emisiunea era prezentată de Eli Roman, care provine de la Money Channel şi este jurnalist specializat în economie, bătutul apei în piuă pe marginea pieţei rezidenţiale a continuat, deşi ştirea iniţială vorbea despre cu totul altceva.

Sănătatea românească, pe moarte

Printre subiectele fierbinţi ale acestor zile, se numără refuzul medicilor de familie de a semna contractul-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), exodul medicilor români în străinătate, lista aberantă a criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească un pacient pentru a putea fi internat şi clasificarea spitalelor. Să le luăm pe rând.

1. Refuzul medicilor de familie de a semna contractul-cadru. Iată ce a declarat Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Române de Medicina Familiei:

“Informatizarea este o problemă serioasă pentru care ar trebui să se implice Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii. Ar fi mai ieftin dacă s-ar face licitaţie, în plus, responsabilitatea pentru funcţionarea sistemului trebuie să fie asumată de cei care doresc acest lucru”

Ce se ascunde în spatele acestui refuz? Casa Naţională de Asigurări de Sănătate s-a arătat în nenumărate rânduri nemulţumită de prezenţa unor pacienţi pe listele mai multor medici de familie, ceea ce presupunea costuri imense. La începutul acestui an, casa a făcut o contabilizare a pacienţilor aflaţi pe listele medicilor de familie din Bucureşti. Raportările arătau 2,5 milioane de pacienţi înscrişi, când realitatea arăta doar 1,6 milioane. Mai mult decât atât, pe internet circulau liste de pacienţi oferite spre comercializare. este evident faptul că medicii de familie opun rezistenţă la informatizarea sistemului şi pretind că nu pot da circa 100 euro pentru cititorul de carduri de sănătate.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a promovat o hotărâre de guvern care prevede că numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale nu se mai ajustează în funcţie de gradul profesional.

Iată cum se iese greu din complicitatea vinovată a celor două părţi.

2. Exodul medicilor români în străinătate. În primele trei luni ale anului 2011, peste o mie de medici au plecat din România, dintre aceştia 30 la sută fiind medici de familie. "Tendinţa este de 260 de medici pe fiecare lună a anului 2011, încât la nivelul întregului an estimăm că 3.000 de medici vor pleca din sistemul românesc de sănătate", a declarat secretarul general al CMR, Viorel Rădulescu.

Motivele care conduc la plecările masive ale medicilor includ, pe lângă salariile de mizerie din sistemul sanitar din România, imposibilitatea perfecţionării profesionale şi condiţiile de multe ori improprii de practicare a medicinei. Medicii nu pot fi înlocuiţi în sistem, în condiţiile actuale ale legislaţiei, prin care angajările sunt blocate.

Iar Traian Băsescu spune că medicii sunt liber să plece, cu cinismul celui care îşi permite să se trateze în străinătate.

3. Lista aberantă a criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească un pacient pentru a putea fi internat. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat pe site-ul propriu, acum câteva zile, aceste criterii, concepute a face parte din contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în 2011-2012. Astfel, costurile cu pacienţii internaţi de spitale după 1 iunie 2011 şi care nu se încadrau în aceste criterii nu ar mai fi fost decontate de CNAS.

S-a produs o adevărată emulaţie în rândul medicilor, care s-au grăbit să arate că cel puţin 40% dintre cazurile ce impun internarea în spital nu erau cuprinse în lista respectivă. În cele din urmă, preşedintele CNAS a fost chemat la guvern şi Ministerul Sănătăţii nu a fost de acord cu lista respectivă, după cum arată un comunicat transmis ieri:

"Ministerul Sănătăţii nu este de acord cu noile criterii de internare în unităţile sanitare cu paturi, propuse de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în proiectul privind normele la contractul cadru care stabilesc acordarea asistenţei medicale în perioada 2011-2012 şi care se află în dezbatere publică pe site-ul www.cnas.ro."

Evident, dezbaterea publică era o glumă, întrucât 2-3 zile nu erau suficiente pentru un asemenea demers.

4. Clasificare spitalelor a fost, de asemenea un eşec. Criteriul covârşitor a fost numărul de specialităţi medicale. Astfel, spitale de stat de multe ori insalubre, au fost mult mai bine clasificate decât spitale private, în care îţi face plăcere să intri. Clasificarea va avea drept consecinţă fondurile ce vor vi plătite spitalelor publice sau private din bani publici. În ceea ce priveşte spitalele private, iată ce spune ministrul sănătăţii:

"Din totalul celor 94 de spitale private care funcţionează în România cu autorizaţie, 66 au cerut să fie clasificate, adică să primească bani publici pentru anumite servicii. Din cele 66, unul s-a clasificat la categoria a II-a cu plan de conformare. Este vorba despre Spitalul clinic «Pelican» din Oradea, care de ani de zile are activitate universitară, dar cu plan de conformare. Alte 11 spitale private sunt de categoria a IV- a, 39 la categoria a V-a, iar nouă nu au fost clasificate. Alte şase trebuie să facă plan de conformare."

Iată că măsurile luate de autorităţi în domeniul sănătăţii în ultima vreme sunt o listă de eşecuri sau semi-eşecuri, ceea ce denotă amatorism în administrarea sistemului sanitar şi incapacitatea de a stopa furturile la nivel naţional. Să nu uităm că bugetul alocat sănătăţii a crescut de patru ori în ultimii ani, fără consecinţe vizibile în calitatea actului medical.

Să ne îmbătăm cu ieşirea din recesiune?

Datele provizorii pe ultimul trimestru din 2010 arată o creştere a PIB de 0,1%. În comunicatul de astăzi, Institutul Naţional de Statistică arată în estimarea semnal că economia a crescut cu 0,6% în T1 2011, astfel că din două trimestre de creştere succesive ar rezulta ieşirea tehnică din recesiune. Estimările INS, însă, ar putea să nu se confirme.

În general, lumea nu citeşte cu atenţie precizările metodologice care stau la baza unor estimări. Aşa cum se scrie negru pe alb în comunicatul de presă, este vorba de estimare semnal, nici măcar date provizorii. Aceste tipuri de estimări au la bază un set limitat de date şi se face un compromis între operativitate şi acurateţe. Atunci, în mod vădit, valoarea de creştere de 0,1% pentru T4 2010 se poate reversa foarte uşor. Banda de eroare dată de INS este de 0,2-0,3%, astfel că respectiva creştere din T4 2010 ar putea foarte uşor să treacă în teritoriu negativ.

Mai mult decât atât, iată ce declara Adriana Ciuchea, directorul departamentului care se ocupă de calcularea PIB din INS: "Din experienţa de până acum, marja de eroare pe seria brută, dar şi pe cea ajustată sezonier, este de ±0,2%. Au fost şi cazuri în care eroarea a fost de 0,3%". Ea a adăugat că datele definitive pentru anul 2010 vor ajunge în posesia Statisticii la sfârşitul acestui an.

Aşa că va trebui să privim cu mai multă rezervă aceste date semnal publicate de INS. În rest, politicienii zică ce vor pentru cei dispuşi să-i creadă.

Alte opinii ale mele pe această temă puteţi citi în articolul A ieşit România cu adevărat din recesiune? Ce se întâmplă cu piaţa imobiliară.

Visurile imobiliare spulberate ale Elenei Udrea

În calitatea sa de ministru al dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea a preluat atribuţiile fostului Minister al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. Una dintre ele se referă la gestionarea activităţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, o struţo-cămilă despre care am scris în numeroase rânduri.

Prin februarie, Elena Udrea, despre ale cărei cunoştinţe economice nu sunt îndoieli, se lăuda că avea să obţină circa 500 mil. € din vânzarea a circa 20.000 de locuinţe ANL către chiriaşii acestora. Preţurile de vânzare fixate au fost de mercurial: 19.140 € pentru garsoniere, 26.950 € pentru apartamente două camere şi 36.014 € pentru apartamente de trei camere, indiferent de localitatea în care se aflau unităţile locative.

Aflăm dintr-un comunicat al ANL bilanţul de până acum al demersului de mai sus: până acum, au fost vândute 53 de locuinţe în următoarele localităţi: Sebeş, Curtea de Argeş, Nehoiu, Titu, Brad, Slobozia, Iaşi, Piatra Neamţ, Buşteni, Vaslui şi Râmnicu Vâlcea.

Un bilanţ triumfător, care arată capacitatea managerială a guvernului Boc de a administra ţara.

Uciderea lui Osama Bin Laden şi pieţele financiare

Acum circa două ore, preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat că Statele Unite au reuşit să îl ucidă pe liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden. Obama a precizat, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile americane, că a autorizat o operaţiune împotriva liderului al-Qaida, în cursul căreia nu au fost înregistrate victime în rândurile forţelor americane.

Pieţele financiare nu au întârziat să reacţioneze. Imediat după anunţ, preţul petrolului a coborât cu peste 1%, iar aurul a reacţionat la fel. Analiştii s-au grăbit să anunţe că moartea lui Bin Laden va contribui la reducerea riscului de securitate, dar va mări şi încrederea consumatorilor în SUA.

În Japonia, indicele bursier Nikkei a urcat pentru prima oară peste 10.000 de puncte după mijlocul lui martie, când s-a produs un cutremur distrugător, urmat de tsunami. Alte burse de valori din regiune, cum ar fi cele din China, Hong Kong, Singapore, Tailanda şi Malaezia, au fost închise luni, ca urmare a unor sărbători publice şi urmează să reacţioneze în şedinţa bursieră de marţi.

Dolarul american s-a întărit, iar monedele australiană şi neo-zeelandeză s-au depreciat, după cum anunţă Bloomberg TV.

Desigur, după toate aceste reacţii, lucrurile vor intra în realitatea lor contorsionată din ultima vreme.

Cum s-a prăpădit creşterea economică a lui Boc

Scriam acum un an, cu ocazia venirii uneia dintre misiunile de evaluare ale delegaţiei FMI că guvernul Boc încerca să ascundă gunoiul sub preş. Mai precis, pentru a se încadra în limitele cheltuielilor convenite cu instituţiile internaţionale finanţatoare, guvernul a redus drastic nivelul investiţiilor şi a acumulat arierate imense.

De această dată, se mai adaugă ceva. Pentru a avea motive să fie triumfalist în declaraţii, guvernul a apelat la altă armă: neincluderea în deficitul bugetar a rezultatelor negative a unor companii de stat. Faţă de metodologia cash de calcul a evoluţiei bugetare, metodologia ESA 95 presupune luarea în calcul a arieratelor (datorii neplătite de către stat către economia privată) şi a rezultatelor companiilor de stat.

Guvernul Boc, împreună cu braţul său, Institutul Naţional de Statistică, nu au inclus în calculul deficitului bugetar pierderile companiilor de stat. Iată ce declara ieri Gheorghe Gherghina, secretar de stat în MFP:

"Noi am realizat deficit pe ESA de 6,4%, fără două companii (CFR Infrastructură şi Termoeletrica, n.r.), astfel că Eurostat putea să închidă datele fără rezerve. Din calculele noastre, care vor fi finalizate în septembrie, probabil vom ajunge, când introducem şi cele două companii, la 6,8-6,9%, oricum sub 7,3% cât am convenit pentru 2010 cu Comisia Europeană. Din aceste considerente Eurostat nu putea să spună că cifrele sunt ok, finale, fără rezerve, pentru că ar fi însemnat să rămânem cu deficit de 6,4%, ceea ce ştiam şi noi şi dânşii că nu este aşa, din moment ce s-a decis că vor intra cele două companii pe bugetul consolidat."

Evident, încearcă să dreagă busuiocul ca reacţie la rezervele exprimate de Eurostat faţă de cifrele comunicate de România.

Problema guvernului Boc este că a anunţat triumfalist că în T4 2010 România a avut creştere economică de 0,1% din PIB, promiţând că, la sfârşitul T1 2011, vom ieşi din recesiune, ca urmare a creşterii economice în două trimestre consecutive. Numai că recalcularea deficitului bugetar ar putea arunca acel palid şi necredibil 0,1% în domeniul negativ. Unde mai e atunci ieşirea din recesiune?

Cine are de câştigat din amânarea adoptării euro

Printre alte capete de afiş economice ale momentului, admiterea de către autorităţile române a anului 2015 ca ţintă pentru adoptarea monedei unice europene este unul dintre ele. Mulţi economişti au avertizat, încă de la începutul crizei, că nu era o ţintă realistă. Singurul criteriu de convergenţă nominală cu care ne puteam lăuda dintre cele prevăzute de Tratatul de la Maastricht era datoria publică, de circa 30% din PIB la acel moment, faţă de 60%, cât este maximul admis. Toţi indicatorii macroeconomici care compun criteriile de convergenţă nominală s-au degradat sever de atunci.

Totuşi, să vedem cine are de câştigat din această amânare.

1. Guvernul nu este dornic să renunţe la leu din motive binecunoscute: poate folosi tiparniţa de bani, generând inflaţie, pentru a îşi micşora datoria publică. Totodată, fără controlul mult mai strict al Băncii Centrale Europene, guvernul îşi poate permite mult mai uşor să ascundă gunoiul sub preş.

2. Banca Naţională a României, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, nu este deposedată de pârghiile de politică monetară prin care, de multe ori, are iluzia că reglează greşelile guvernului. Trecerea la moneda unică europeană ar conduce la cedarea majorităţii prerogativelor BNR către BCE, ceea ce ar lăsa banca centrală a României fără obicetul muncii.

3. Populaţia, care, în cazul trecerii la moneda euro fără o economie restructurată şi consolidată, ar putea fi pusă în situaţia de a înfrunta majorări de preţuri de 30-50%, ceea ce, la nivelul actual de venituri, ar fi insuportabil.

4. Exportatorii şi importatorii, care, în funcţie de valorizarea sau devalorizarea leului, pot profita de diferenţialul de curs valutar.

5. Băncile comerciale, care pot exploata evoluţiile de pe piaţa valutară şi pot câştiga considerabil din procurarea de euro ieftini de la băncile mamă şi plasarea lor pe piaţa românească, avantaj care ar fi atenuat de adoptarea monedei europene.

Numai că această amânare a adoptării monedei unice europene va face şi mai dificil pasul în viitor, în condiţiile unor deprecieri ale indicatorilor macroeconomici, situaţie foarte probabilă dacă ne gândim la abilităţile economice ale actualului guvern.

Colac peste pupăză, azi a venit vestea că Eurostat are rezerve serioase relativ la cifrele comunicate de Institutul Naţional de Statistică pentru anul 2010, mai ales în ceea ce priveşte valoarea deficitului bugetar, de 6,4%, ca urmare a neincluderii datoriilor companiilor de stat. Dacă se dovedeşte că INS şi guvernul au minţit, aderarea la spaţiul euro va fi şi mai dificilă.

Nesimţirea TVR

Recent a fost publicat Raportul de activitate pe anul 2010 al Televiziunii Române. Presa a glosat masiv pe marginea acestui raport, care arată că activitatea TVR s-a soldat cu pierderi de 162 mil. lei, adică circa 38,5 mil. €. În exerciţiul anterior, se înregistrase o pierdere de 48 mil.lei, ceea ce însemnă că, în numai un an, pierderea s-a triplat.

La sfârşitul raportului, TVR cere "reglementarea taxei pentru serviciul public de radio şi pentru cel de televiziune ca fiind obligatorii, independent de posesia receptorului radio sau TV (măsură legislativă pe care Comisia Europeană a agreat-o), prin modificarea Legii nr. 41/1994 republicată sau a unui mecanism legal eficient de control al scutiţilor, corelat eventual şi cu acoperirea acestor sume de la bugetul de stat (situaţie întâlnită în alte ţări europene) şi/sau emiterea unor hotărâri de guvern în acest scop".

Deja acest principiu se aplică persoanelor juridice, care sunt taxate pentru taxa TV şi radio pe factura de energie electrică, indiferent dacă entitatea respectivă deţine sau nu aparate de recepţie.

O altă afirmaţie este aceea că, dacă taxa TV, în cuantum de 4 lei pe lună, ar fi fost indexată la rata inflaţiei, la 7,50 lei, aceste pierderi ar fi fost evitate.

TVR este eminamente ineficientă în raport cu televiziunile comerciale, care sunt obligate să trăiască din publicitate. De fapt, TVR are trei surse importante de venituri:
- taxa TV;
- subvenţii de la bugetul de stat;
- publicitate.

Cu toate acestea, iată că înregistrează pierderi imense. Şi este firesc. În ciuda unor lejere disponibilizări, personalul este supra-dimensionat. La orice tip de emisiune, lucrează sau se fac că lucrează o sumedenie de oameni. Deşi TVR se plasează pe locurile 5-7 în topurile de audienţă, iată că instituţia clamează bani mai mulţi pentru susţinerea acestei neperformanţe. Acesta este preţul plătit pentru o insituţie folosită drept instrument politic de către guvernările succesive din România.

Am sperat ca, odată cu numirea lui Alexandru Lăzescu ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al TVR, lucrurile se vor schimba. Afirm asta pentru că îl cunosc şi ştiu performanţele sale cu grupul Monitorul, la un moment dat cel mai important trust de presă din nord-estul ţării. Dar lucrurile au mers spre agravarea situaţiei.

Clădirile TVR din Calea Dorobanţilor sunt păzite de jandarmerie, de parcă TVR ar mai însemna altceva decât o gaură neagră în bugetul de stat.

Poşta Română, în epoca de piatră

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi faptul că, în urmă cu ceva ani, a apărut un act normativ prin care statul obliga furnizorii de utilităţi să devină în nu-ştiu-ce-termen acceptanţi de carduri bancare. Ulterior, cerinţa a fost extinsă la toate firmele care depăşeau o anumită dimensiune. Mediul privat nu a avut nevoie de nicio lege ca să implementeze acceptarea de carduri prin aparatele POS (Point Of Sale).

Osificatele companii de stat nu au binevoit nici acum să devină acceptante de carduri. Astăzi, trebuind să fac o plată la un oficiu al Poştei Române, am întrebat dacă pot plăti cu cardul. Funcţionara s-a uitat la mine ca la extratereştri. Mi-a spus că nu. La afirmaţia mea că Poşta a rămas în epoca de piatră, a tăcut jenată.

Oficiile Poştei Române, denumită pompos Companie Naţională, au devenit un fel de pom de Crăciun, în sensul că peste tot sunt lipite afişe că poţi face nu-ştiu-ce-operaţiuni la ele. Dar şi un afiş mare că nu se pot face momentan plăţi către Enel. În rest, în ciuda unei cosmetizări, oficiile poştale au rămas încremenite într-un proiect vechi şi prăfuit.

Ziarele au publicat de-a lungul vremii informaţii despre o serie întreagă de matrapazlâcuri făcute de mai-marii Poştei Române, indivizi numiţi politic şi fără nicio experienţă în domeniu.

Poşta a fost o instituţie fundamentală în istoria şi devenirea României, actuala instituţie fiind doar o urmă palidă a ceea ce a fost cândva.

Economistul Boc şi TVA-ul la alimente

Emil Boc a început şi el să se creadă şi el economist, ca şi modelul lui politic de la Cotroceni. Boc a declarat astăzi: "Proiectul privind reducerea TVA va veni la Camera Deputaţilor şi, din nefericire, nu are acoperire bugetară. Toţi specialiştii consultaţi au spus că nu conduce la scăderea preţurilor, aşa cum am dori în perspectivă, să scadă preţul la alimentele de bază", după o întâlnire cu deputaţii din partidul pe care îl conduce.

Dinmcolo de orice considerente economice, oricine ar putea să îl întrebe dacă nu cumva a crescut preţul la mărirea cotei principale de TVA de la 19% la 25%. Ceea ce ar vrea el să spună, dar nu poate fiindcă nu se pricepe, este că elasticitatea cererii la produsele alimentare de bază, adică cererea pentru aceste produse este cvasi-inelastică.

Pe de altă parte, opoziţia insistă pe introducerea unei cote reduse de TVA pentru alimentele de bază dintr-un impuls eminamente populist, întrucât nu-i putem suspecta pe politicienii români că ar avea o gândire economică sau că, în cele din urmă, s-ar pricepe la ceva.

În ultimii ani, măsurile de natură fiscală şi, în general, de politici publice au fost luate pe principiul cârpelilor bugetare, politicienii neputând să gândească mai departe de interesul lor politic sau personal. Finanţele publice din România sunt vraişte, subiect de corupţie şi furt.

Nu am auzit în ultimii ani vreun politician care să propună un proiect de remodelare coerentă după principii economice a sistemului finanţelor publice din România. Cum nu mai avem bani la buget sau cum nu mai au politicienii ce fura, se mai măresc niscaiva taxe şi impozite. Mai mult de atât nu merge gândirea sistemului de finanţe publice din România.

Cum visează frumos Elena Udrea despre preţurile imobiliare

Astăzi, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, şi Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, au prezentat azi proiectul de construire a primului eco-cartier din ţară, care îşi propune să fie un proiect pilot pentru implementarea unui nou model de dezvoltare urbană integrată în România.

Este vorba de un proiect care presupune construirea a 10.000 de locuinţe pentru tineri, în regim ANL, pe o suprafaţă de 101,5 ha. Dintre aceste locuinţe, 50% vor fi destinate angajaţilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ai autorităţilor judecătoreşti.

Elena Udrea a menţionat că proiectul propune realizarea unei zone cu funcţiune mixtă (locuire, servicii, echipamente publice), având ca bază principii de planificare, proiectare, arhitectură şi design ecologic, orientate către cetăţean, subordonate ideii de dezvoltare durabilă.

Dacă am socoti fiecare unitate locativă ar costa 25.000 €, ar însemna un necesar de finanţare de 250 mil. €, pe care ministrul Udrea speră să-i obţină din vânzarea locuinţelor ANL existente către actualii chiriaşi şi din parteneriate public-private. Mă îndoiesc că o astfel de sumă va fi chiar la îndemână.

Însă Elena Udrea afirmă victorios pe Facebook: "Cele peste 10.000 de locuinţe care vor fi construite în următorii ani în eco-cartierul din Ghencea - cel mai mare proiect imobiliar din România - ar trebui să genereze scăderea preţurilor apartamentelor din Bucureşti".

Aici se cam înşeală. Având în vedere că jumătate dintre apartamente vor fi vândute către angajaţii ministerelor Apărării, Administraţiei şi Internelor, SRI, SIE, SPP, STS, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ministerului Justiţiei şi Parchetului General, iar cealaltă jumătate se va duce către clientela politică, influenţa asupra preţurilor imobiliare va fi una periferică.

Casa antipaticului Sorin Blejnar şi manipulările postului Realitatea TV

Ieri am fost sunat de Elena Ungureanu, reporter al Realitatea TV, care mi-a solicitat o declaraţie video pe marginea căilor prin care statul român ar putea încuraja piaţa imobiliară. În subsidiar m-a întrebat cam cât putea costa în 2009 o casă construită pe 400 mp de teren, într-o anume zonă bine cotată din Bucureşti, care are o suprafaţă de 276 mp pe nivel şi un regim de înălţime P+2E+M (parter, două etaje şi mansardă).

Aveam să aflu ulterior că era vorba de casa lui Sorin Blejnar, preşedintele ANAF. Am întrebat-o, râzând, dacă au început războiul cu Blejnar, care conduce instituţia ce îi controlează fiscal de cam multă vreme. De regulă, prefer să nu mă exprim în legătură cu un imobil pe care nu îl văd şi despre care nu ştiu cu siguranţă elementele tehnice. În consecinţă, am putut numai să afirm generalităţi, plecând de la elementele pe care le aveam. Am întrebat dacă este vorba de 276 mp pe nivel şi mi s-a răspuns afirmativ. Am apreciat că, în 2009, date fiind preţurile din zona respectivă în acel an, o astfel de proprietate ar fi făcut peste 2 mil. €.

Aseară, la emisiunea moderată de Andreea Creţulescu, s-a discutat despre casa lui Blejnar, acesta fiind acuzat de post că a declarat o valoare subevaluată a casei. Am fost citat drept autoritate în domeniu şi, din ceea ce i-am spus reporteriţei, au dat o secvenţă de 1-2 secunde în care am rostit "cel puţin 2 milioane de euro", ruptă din context şi fără precizările pe care le rostisem.

Privind secvenţele filmate cu casa lui Sorin Blejnar, am început să am dubii că respectivul imobil ar putea avea 276 mp pe nivel. De curiozitate, am consultat site-ul ANAF şi am consultat declaraţia de avere în care era menţionat imobilul. Era vorba de 276 mp total, ceea ce schimbă total datele problemei şi eventuala evaluare a imobilului.

Azi dimineaţă am fost sunat de o cunoştinţă, arhitect, care cunoaşte bine zona şi imobilul în cauză. Arhitectul mi-a confirmat că suprafaţa desfăşurată a imobilului ar putea fi 276 mp.

Iată cum, în războiul cu ANAF, Realitatea TV manipulează, trunchiază şi dezinformează. Nu este de mirare în cazul unui fost post de ştiri tabloidizat la greu de curând, sub managementul lui Sebastian Ghiţă.

În ceea ce-l priveşte pe Sorin Blejnar, îmi este un personaj antipatic, dar asta nu înseamnă falsific realitatea în defavoarea lui, aşa cum face Realitatea TV. Este vădit faptul că achiziţia acelui imobil pare a ascunde lucruri dubioase privind provenienţa banilor şi suma plătită, dar nu este treaba mea să tranşez asta.

Deşi banul e ochiul dracului, Biserica Ortodoxă Română intră în afaceri bancare

Astăzi s-a comunicat evenimentul înfiinţării de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a Casei de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor (CARCM), de unde atât preoţii, cât şi credincioşii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de 6%. Comunicatul oficial îl puteţi citi aici.

Mai aflăm că, până acum, în CARCM s-au înscris 14 persoane, între care şi ÎPS Teofan. Cei care vor să contracteze un împrumut trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie creştin-ortodocşi şi să aibă un venit constant. Primele împrumuturi vor fi date săptămâna viitoare şi vor fi de maximum 5.000 lei, spune preotul Grigore Timoftescu, preşedintele entităţii nou-înfiinţate.

Totodată, părintele Timoftescu a afirmat că este convins că instituţia va avea multe solicitări de împrumuturi, având în vedere dobânda redusă, dar şi încrederea oamenilor în Biserică.

Banul, ochiul dracului, nu i-a inspirat pe clerici decât să facă un rudiment de bancă, menită să dea senzaţia credincioşilor că biserica este aproape de ei. Desigur, nu ne putem aştepta ca respectiva instituţie să îşi pună probleme legate de riscul de credit şi alte riscuri asociate unui asemenea credit. Iar bonitatea se rezumă la cerinţa de a avea venituri constante (de ce nu şi variabile?).

Tot şeful CARCM mai afirmă: "Casa de Asigurări funcţionează ca o instituţie financiar non-bancară şi se pot înscrie în această asociaţie toţi clericii şi mirenii creştini-ortodocşi. În momentul înscrierii, se va achita o taxă de înscriere de 35 de lei. Cotizaţia lunară este de 30 de lei, la care se adaugă doi lei pentru constituirea unui fond de ajutor."

Mă întreb dacă BNR îi va da autorizaţia de funcţionare.

Actualizare 27.10.2012 Întrucât link-ul conţinând comunicatul oficial a dispărut de pe site-ul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, voi indica link-uri alternative care tratează subiectul: CreştinOrtodox.ro, ZiarulLumina.ro, Adevărul.ro şi lista ar putea continua.

Codul Muncii, un pas înainte către o adevărată piaţă liberă a muncii

Subiectul central pe agenda publică îl constituie proiectul de Cod al Muncii. Televiziunile de ştiri îl întorc pe toate părţile în mod populist, sindicaliştii fiind cei mai vocali în a-l contesta. Cei care mi-au urmărit intervenţiile publice ştiu că nu sunt nici pe departe un fan al Guvernului Boc. Însă, în ceea ce priveşte noul Cod al Muncii, îi dau dreptate.

Nu mă interesează faptul că formula actuală a Codului Muncii este rezultatul presiunilor Fondului Monetar Internaţional sau ale Consiliului Investitorilor Străini. Actualul Cod al Muncii datează din anul 2003 şi nu mai corespunde nicicum actualelor realităţi ale României. Mai mult decât atât, liderii sindicatelor deveniseră o şleahtă la fel de respingătoare ca cea a politicienilor. Puterea le era dată de prevederi legislative desuete şi paternaliste şi şi-o exercitau când era vorba de negocierea contractului colectiv de muncă şi de declanşarea unor eventuale greve.

În cursul măsurilor luate pentru reducerea unui aparat birocratic umflat şi încremenit în proiect, actualul guvern s-a lovit de piedici legate de propria legislaţie a statului român. Procesul de reformare a sectorului public din România este departe de a se fi terminat şi actualul Cod al Muncii era o piedică în calea acestui proces.

Pe de altă parte, angajatorii din sectorul privat erau constrânşi de aceleaşi chingi ale prevederilor legislative să ţină pe post angajaţi aflaţi departe de performanţă. În condiţiile în care îţi este foarte greu să dai afară un angajat incompetent sau hoţ, nu poţi avea flexibilitatea necesară într-un mediu profund concurenţial.

Extinderea contractelor de muncă pe timp limitat, regula în multe dintre economiile civilizate, este, de asemenea, un uriaş pas înainte. Ţipetele sindicaliştilor pe această temă nu fac altceva decât să încurajeze incompetenţa şi lenea.

Modernizarea pieţei muncii prin rolul mult mai mare acordat agenţilor de muncă temporară este un mare progres. De altfel, este vorba despre o directivă europeană care trebuia oricum implementată până în decembrie 2011.

În ultima perioadă, opoziţia politică a făcut o figură jalnică, în ciuda avansului firesc în sondajele de opinie. De exemplu, Mariana Câmpeanu, deputat PNL şi fost ministru palid al muncii, s-a abonat pe ecranele posturilor de ştiri şi clamează că propunerea de Cod al Muncii este o inepţie, situându-se pe o poziţie apropiată sindicatelor.

Desigur, îmi menţin opinia că guvernele succesive conduse de Emil Boc au făcut mult rău economic ţării şi că ne va trebui multă vreme să ne revenim, dar, în cazul punctual al Codului Muncii, sunt în mare de acord cu structura propunerii legislative.

Creditele restante au ajuns, în ianuarie, la 8% din totalul împrumuturilor, o piatră de hotar

În conformitate cu cifrele comunicate de Banca Naţională a României, citate de financiare.ro, creditele restante au ajuns la 8% din soldul creditelor bancare întregistrare la sfârşitul lunii ianuarie 2011. Am menţionat în titlu că este vorba de o piatră de hotar pentru sistemul bancare românesc.

Acest procent, de 8%, este des întâlnit în criteriile de performanţă bancară. În cazul creditelor restante, este nivelul de la care o bancă comercială trebuie să se îngrijoreze. Dar şi banca centrală. Probabil că, pentru publicul larg, o ştire de genul că Volksbank are o rată a creditelor restante de circa 20% nu are prea mare relevanţă. Dacă, însă, coroborează acest nivel cu intenţiile de vânzare a băncii, atunci lucrurile se văd din altă perspectivă.

În ciuda persistenţei cu care reprezentanţii băncii centrale ne asigură că avem un sistem bancar sănătos, acest sistem are multe schelete în dulap. Aceste probleme vor apărea gradual, odată cu continuarea crizei financiare şi economice care încă ne traversează. Desigur, unul dintre rolurile BNR este cel de a menţine încrederea în sistemul bancar. Însă printre salariaţii băncii centrale este multă tensiune.

Urmăriţi evoluţia din ultima vreme a creditelor restante în ultima vreme: în ianuarie 2010 era de 4,59%, în decembrie 2010 de 7,66% şi în ianuarie 2011 de 8%.

După iPhone, Tradeville oferă tranzacţii bursiere pe Android

Compania de borkeraj Tradeville a anunţat astăzi lansarea unei aplicaţii de tranzacţionare pe bursă pentru platforma Android. Anterior, compania lansase o aplicaţie similară pentru platforma iPhone.

Aplicaţia poate fi descărcată de pe Android Market, căutând după termenul Tradeville.

După ce, în perioada de criză, mai mulţi brokeri de pe piaţa de capital românească au dispărut, fie prin desfiinţare, fie prin achiziţionarea de către alţi jucători, revigorarea din ultima vreme a Bursei de Valori Bucureşti, oferă oportunităţi noi brokerilor.

Pe fondul listării Fondului Proprietatea la bursă, tranzacţiile au crescut, mărind lichiditatea pieţei şi mărind interesul investitorilor.

Utilizarea telefoanelor inteligente ca instrumente de tranzacţionare aliniază piaţa de capital românească la tendinţele de pe pieţele mondiale.

Fondul Proprietatea vrea să acţioneze ca o bancă centrală la răscumpărarea propriilor acţiuni

O ştire de pe ediţia engleză a site-ului financiare.ro anunţă că Greg Konieczny, administratorul Fondului Proprietatea şi unul dintre cele mai influente persoane de pe piaţa de capital autohtonă, a vorbit pentru prima dată despre modalitatea în care fondul îşi va răscumpăra propriile acţiuni de pe piaţa de capital.

Astfel, managerii fondului vor miza pe elementul surpriză în răscumpărarea acţiunilor, la fel cum fac băncile centrale pentru atingerea cursului valutar dorit, prin vânzarea şi cumpărarea de valute.

Fondul Proprietatea a anunţat pe 27 ianuarie iniţierea programului de răscumpărare a propriilor acţiuni, care se va desfăşura între ianuarie 2011 şi 1 martie 2012.

În urma acestui program, Fondul Proprietatea poate cumpăra acţiuni proprii la un preţ cuprins între 0,2 şi 1,5 lei pe titlu. Pe de altă parte, FP poate achiziţiona, cel mult, în jur de 1,37 de miliarde de titluri proprii sau cel mult 10% din capitalul social. La un preţ de 0,63 de lei pe titlu, programul de buy-back al Fondului ar fi în valoare de cel mult 867 de milioane de lei.

Esenţa strategiei managerilor Fondului Proprietatea va fi să nu anunţe în niciun fel momentul în care vor răscumpăra acţiuni, cu intenţia de a influenţa cotaţia acestora.

Unii scriu doar ca să scrie despre imobiliare

Astăzi, Financiarul publică un articol stufos despre piaţa închirierilor, Peste 3,1 mld. € sunt rulaţi anual pe piaţa închirierilor de locuinţe, semnat de Oleg Cojocaru. Autorul scrie demul pe teme imobiliare şi ar trebui să aibă o bună cunoaştere a pieţei. Conţinutul articolului nu dovedeşte acest lucru.

Oleg Cojocaru pleacă de la o premiză falsă şi, evident, ajunge la rezultate false. Cheia calculului greşit rezidă în informaţia "potrivit datelor ANCPI, în ultimii ani, în ţara noastră s-au încheiat în faţa notarului între 40.000 şi 60.000 de tranzacţii anual". Nicidecum. În anii de boom imobiliar, numărul actelor de vânzare-cumpărare imobiliare autentificate la notariatele publice a fost de circa 500.000 pe an, iar în anii din urmă, după izbucnirea crizei, de circa 350.000 pe an.


Autorul afirmă că, dintre cele 8,4 mil. unităţi locative existente în România, există circa 1,2-1,3 mil. locuinţe închiriabile, ceea ce ar însemna 14,3-15,5% din totalul unităţilor locative. Având în vedere faptul că numai circa jumătate dintre locuinţele nelocuite de proprietari sunt închiriabile, ar însemna că locuinţele locuite de proprietarii lor ar însemna numai 70% din totalul locuinţelor ar fi locuite de proprietarii lor, în totală contradicţie cu procentul binecunoscut de circa 90%.

În cele din urmă, Oleg Cojocaru dă speranţe deşarte statului român, care, după calculele autorului, ar putea încasa în plus anual 340 mil. € dacă i-ar determina pe toţi proprietarii care închiriază locuinţe să înregistreze contractele la autorităţile fiscale şi, în consecinţă, să plătească impozit pentru sumele încasate drept chirii.

Banii băltesc pe piaţa interbancară

Astăzi, Banca Naţională a României a atras 500 mil. lei printr-o operaţiune de tip depo, la o dobândă egală cu dobânda de politică monetară, 6,25%, cu termen de o săptămână. Ceea ce este interesant este faptul că la această licitaţie au participat 28 instituţii de credit, care au fost dispuse să plaseze numai puţin de 7,78 mld. lei, ceea ce reprezintă de 15,6 ori mai mult decât suma acceptată.

O altă ştire ne anunţă faptul că, tot astăzi, Ministerul Finanţelor Publice a atras 2,54 miliarde de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont la 12 luni, pentru care plăteşte o dobânda medie anuală de 6,69%. Dobânda maximă acceptată a fost de 6,77%. Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 1 mld. lei, iar băncile au depus cereri de cumpărare de 3,89 miliarde de lei.

Dacă ne uităm pe dobânzile interbancare, observăm că Robor la o săptămână este 2,83%, iar la un an 6,54%. Evident, băncile au făcut o afacere în ambele cazuri.

Ceea ce uimeşte este cantitatea uriaşă de bani licitată. Dacă însumăm valorile, vom obţine circa 11,7 mld. lei (circa 2,75 mld.€), ceea ce denotă că banii efectiv băltesc pe piaţa interbancară.

Cum se ofileşte programul "Prima casă"

După cum scriam într-un articol la începutul anului, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Aurel Şaramet, declara: "Sperăm în continuarea programului Prima Casă şi în 2011. Plafonul neutilizat din ambele programe Prima Casă depăşeşte 300 mil. €".

Pa la sfârşitul anului trecut, autorităţile se gânseau deja la programul "Prima casă 3", dar nu ma voiau ca statul să poarte singur povara garantării, ci să o împartă cu solicitantul de credit. Adică acesta din urmă să vină cu un avans de 50%, în loc de 5%. În acest sens, secretarul de stat din MFP, Bogdan Drăgoi, declara: "Programul Prima Casă va continua, dar încă nu ştim dacă va fi un program nou, Prima Casă 3, sau doar o altă variantă la Prima Casă 2. Ministerul de Finanţe îşi doreşte o mai mare implicare din partea băncilor. Până acum am garantat noi totul. Dorim să mai împărţim din responsabilităţi".

Chiar dacă la începutul lui 2010 statul dorea să încurajeze construcţia de locuinţe noi, prin programul "Prima casă 2" nu au fost construite decât 5 locuinţe noi şi au fost acordate doar 250 de credite pentru achiziţionarea de locuinţe noi, deşi pe parcursul anului 2010 au fost garantate circa 16.000 de credite.

Dacă în primii doi ani de funcţionare Guvernul Boc a alocat garanţii de 1,7 mld. €, iată că prim-ministrul a anunţat aseară că, pentru anul 2011, respectiv programul "Prima casă 3", vor fi alocate doar 200 mil. €.

Iată cum se dovedeşte că programul "Prima casă" nu a fost altceva decât un program populist şi preelectoral (să ne amintim că a fost lansat în mai 2009). Departe de a fi impulsionat piaţa imobiliară sau piaţa construcţiilor rezidenţiale, nu a făcut altceva decât să ofere impulsuri de natură psihologică acestor pieţe.

Inflaţia anuală a crescut la 7,96% în decembrie 2010

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,52%, inflaţia lunară în decembrie 2010 a fost 0,53%, valori comparabile. Inflaţia anuală a crescut la 7,96%, faţă de 7,73% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).

În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna decembrie 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 6,09%, în creştere de la 5,82% cât s-a înregistrat în noiembrie 2010. Este a şasea oară când media mobilă creşte după decembrie 2008.

Inflaţia lunară a fost cauzată, în noiembrie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 0,55%, a tarifelor serviciilor cu 0,04% şi a preţurilor mărfurilor alimentare cu 0,76% faţă de luna precedentă.

Inflaţia anuală înregistrată, de 7,96%, a ieşit mult din interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual. Proiecţia de inflaţie a BNR a ajuns pentru T4 2010 la 8,2%.

Vom asista la o nouă criză a dot-com-urilor?

Mi-a atras atenţia astăzi o ştire publicată de financiare.ro, Clienţii Goldman Sachs se bat pe acţiunile Facebook. Astfel, Goldman Sachs va înceta joi să mai primească ordine de cumpărare pentru acţiunile plasate de Facebook pe piaţa privată şi a anunţat unii investitori că vor primi doar o mică parte din pachetele solicitate, au declarat pentru Wall Street Journal surse apropiate situaţiei.

Cererea investitorilor pentru acţiunile companiei care deţine cea mai mare reţea de socializare online s-a ridicat la mai multe miliarde de dolari, deşi volumul oferit nu depăşeşte, potrivit surselor, 1,5 mld. $.

Fascinaţia clienţilor bogaţi ai Goldman Sachs pentru Facebook pare să depăşească problemele evidente ridicate de statutul de companie deţinută privat, care nu raportează potenţialilor acţionari sau publicului rezultate financiare şi alte aspecte ale afacerii.

De altfel, acum câteva zile, altă ştire anunţa că SEC, autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din SUA, a început o anchetă prin care îşi propune să afle dacă Facebook, companie deţinută în prezent de Mark Zuckerberg, are mai mult de 500 de acţionari. Conform legii, Facebook este obligată ca, în cazul în care numărul acţionarilor se ridică la peste 500, compania să se listeze la bursă şi să îşi facă publice rezultatele financiare.

Decizia SEC vine pe fondul temerilor privind creşterea artificială a valorii companiei ca urmare a numărului mare de tranzacţii cu acţiuni din ultima perioadă, aceasta ridicându-se în prezent la câteva zeci de miliarde de dolari, temeri confirmate de bătaia clienţilor Goldman Sachs pe acţiunile Facebook.

Aseară, au apărut, într-un document privind plasarea unor acţiuni, câteva detalii suplimentare privind performanţele Facebook. Potrivit unor surse care au avut acces la acest document, Facebook a avut un profit net de 200 de milioane de dolari în 2009, la venituri de 777 mil. $. Nicio cifră pe 2010 nu este cunoscută, dar analiştii estimează că această companie a încasat până la 2 mld. $ anul trecut, datorită veniturilor din publicitate.

Astfel de valori ar justifica ştirea că Microsoft a încercat să cumpere Facebook cu 15 mld. $, anul trecut, sau ne îndreptăm din nou către o nouă criză a dot-com-urilor, similară celei de la începutul anilor 2000?

Din "Prima casă" 1 şi 2, au mai rămas neutilizate 300 mil. €, măsură a succesului programului

"Sperăm în continuarea programului Prima Casă şi în 2011. Plafonul neutilizat din ambele programe Prima Casă depăşeşte 300 mil. €", a menţionat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), citat de financiare.ro. Această declaraţie dă măsura afirmaţiilor pompoase ale autorităţilor, în frunte cu Emil Boc, privind succesul nemărginit al acestui program.

Şaramet a mai spus că FNGCIMM a cerut Ministerului Finanţelor plata garanţiei a opt locuinţe cumpărate prin cele două programe Prima Casă, după ce cumpărătorii nu şi-au mai putut achita ratele către bancă. El consideră că numărul caselor pentru care nu s-au mai putut plăti ratele este unul mic, comparativ cu cele aproximativ 33.000 de garanţii acordate prin cele două programe, informează Money.ro.

De la începutul programului Prima Casă, la mijlocul anului 2009, şi până la 23 decembrie 2010 au fost acordate 33.160 garanţii în valoare de 1,36 mld. €. Media garanţiilor acordate se situează în jurul valorii de 41.200 euro. Din totalul garanţiilor acordate, 50,8% îl reprezintă garanţiile pentru locuinţe cu două camere, respectiv 25,41% garanţii pentru locuinţe cu trei camere.

Programul "Prima casă 2" a avut, din capul locului, intenţia de a impulsiona piaţa construcţiilor noi, dată fiind corecţia severă a cifrei de afaceri a acestei industrii. Rezultatul este că au fost achiziţionate doar 250 de imobile noi sau nefinalizate, respectiv care au avut autorizaţii de construcţie emise după data de 22 februarie 2010.

Aminteam la începutul anului trecut despre sugestiile date de reprezentanţii economiei reale privind parametrii programului "Prima casă 2", ca urmare a întâlnirii de la Ministerul Finanţelor Publice din 6 ianuarie 2010. Ca de obicei, reprezentanţii MFP nu au ţinut cont de propunerile venite din economia reală.

Comportamentul românilor pe timp de criză privind economisirea

Din datele furnizate de Banca Naţională a României privind structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari neguvernamentali, se desprind concluzii interesante privind comportamentul românilor pe timp de criză privind economisirea.

Astfel, în cei doi ani de criză, economiile depuse de populaţie la bănci s-au majorat, în ciuda scăderii salariilor şi a creșterii şomajului. Sumele economisite de către persoanele fizice au crescut de la aproape 78 mld. lei, în octombrie 2008, la 101 mld. lei în octombrie 2010. Astfel, acestea au avansat cu 22 mld. lei (circa 5 mld. €).

Bancherii pun majorarea economiilor pe seama restrângerii cheltuielilor populaţiei. "E reflectarea lipsei de încredere în viitor; când nu ai încredere în viitor, strângi cureaua cât poţi şi pui deoparte bani albi pentru zile negre", explică Răzvan Munteanu, vicepreşedinte Raiffeisen Bank, pentru Capital.ro.

În ceea ce priveşte comportamentul persoanelor juridice, lucrurile stau altfel. Depozitele acstora la bănci au crescut pe timpul crizei, însă mult mai lent decât cele ale populaţiei, cu numai 6 mld. lei în perioada octombrie 2008 - octombrie 2010. Sumele economisite de persoanele juridice au ajuns, astfel, la 68 mld. lei la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. 64% din economiile persoanelor juridice erau efectuate în lei, restul aflându-se în depozite constituite în valută. Depunerile în valută au scăzut considerabil în ultimele 12 luni, cu 6,2%, ajungând la aproximativ 24 mld. lei la sfârșitul lui octombrie 2010. Scăderea acestora a fost compensată de creșterea sumelor economisite în lei, care au avansat cu 7,7%, până la aproape 44 mld. lei.

De remarcat faptul că totalul depozitelor persoanelor juridice nebancare la sfârşitul lui octombrie 2010, de 68 mld. lei, este inferior cu o treime faţă de totalul depozitelor populaţiei.

La mulţi ani!

Nu putem începe anul mai bine decât cu Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, în acest an dirijată de Franz Welser-Möst.