Asociaţia Magistraţilor din România loveşte: În aplicarea măsurilor de austeritate, nu poate fi invocat art.53 din Constituţie - Reflecţii economice

sâmbătă, 29 mai 2010

Asociaţia Magistraţilor din România loveşte: În aplicarea măsurilor de austeritate, nu poate fi invocat art.53 din Constituţie

Astăzi, Asociaţia Magistraţilor din România, condusă de Mona Pivniceru, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a remis un comunicat de presă în care se precizează că în fundamentarea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor nu pot fi invocate prevederile art.53 din Constituţie, aceste măsuri fiind, în realitate, de natură a pune în pericol atât securitatea, cât şi siguranţa naţională.

Potrivit comunicatului, invocarea siguranţei naţionale ca temei al restrângerii dreptului "contravine conceptului de siguranţa naţională prevăzut de art.1 din Legea nr.51 din 1991". Sursa citată precizează că siguranţa naţională ar trebui să privească întreaga naţiune şi nu doar o parte a ei, reprezentată de categoria bugetarilor care au fost supuşi exclusiv măsurilor de austeritate.

"De altfel, nici un stat care a procedat la reducerea veniturilor nu a invocat motive de siguranţă şi securitate naţională, Guvernul dovedind astfel dispreţ faţă de drept şi statul de drept, redus doar la puterea executivă", se mai arată în comunicat.

AMR precizează că Guvernul nu a respectat principiul nediscriminării, măsura nefiind aplicabilă întregii populaţii.

"Măsurile dispuse de aceste legi vizează în mod exclusiv doar personalul din sectorul bugetar şi pensionarii, fiind excluşi de la aplicarea cu caracter general, sectorul privat, precum şi salariaţii regiilor autonome şi a celorlalte companii, la care Statul este acţionar, ale căror venituri implică şi o componentă bugetară importantă", mai spun reprezentanţii organizaţiei profesionale a magistraţilor.

Reamintesc faptul că prim-ministrul Emil Boc a declarat: "Această lege are ca temei articolul 53 din Constituţia României, de restrângere temporară a exerciţiului unor drepturi, şi anume este vorba de restrângerea acestora până la sfârşitul anului, până în 31 decembrie, urmând ca drepturile de pensii şi drepturile salariale pentru 2011 să fie stabilite prin legea bugetului pe 2011, prin noua lege a pensiilor şi prin noua lege a salarizării unitare a bugetarilor. Asta în condiţiile în care se realizează măsurile de restructurare a sectorului bugetar şi, pe de altă parte, de relansare a activităţii economice, astfel încât să avem resursele financiare pentru a putea vorbi de o creştere sănătoasă a salariilor şi pensiilor în anul 2011."

Articolul 53 din Constituţie prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Deşi guvernul s-a ferit tocmai de posibila atacare în justiţie a respectivei legi, aşa cum scriam aici, încercând să fie nediscriminatoriu, micşorând salariile bugetarilor cu 25% şi nu fondul de salarii şi pensiile cu 15% (prin micşorarea punctului de pensie) şi fondul de pensii. Din comunicatul AMR rezultă clar că discriminarea poate fi invocată în eventualle procese. De fapt, este cunoscută poziţia publică a Monei Pivniceru, care a contestat prin toate mijloacele posibile micşorarea veniturilor magistraţilor, având pe această temă şi un conflict deschis cu preşedintele Traian Băsescu. Comunicatul AMR sună astfel ca o răzbunare, sugerând justiţiabililor motivele pe care judecătorii le-ar accepta în cazul unor procese care ar contesta prevederile viitoarei legi prind ajustarea deficitului bugetar.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus