Sute de amenzi ridicole pentru dezvoltatorii imobiliari - Reflecţii economice

vineri, 21 mai 2010

Sute de amenzi ridicole pentru dezvoltatorii imobiliari

De la izbucnirea crizei pe piaţa imobiliară românească, moment pe care îl plasez în luna martie 2008, scandalurile legate de dezvoltările imobiliare noi s-au înteţit. Mulţi dezvoltatori au intrat în dificultăţi financiare, pe fondul reducerii drastice a vânzărilor, ceea ce i-a determinat să întârzie lucrări sau/şi să înlocuiască materialele din proiect cu unele de mai proastă calitate. Totodată, calitatea execuţiei a început să lase din ce în ce mai mult de dorit. Drept consecinţă, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a intensificat acţiunile de control, de multe ori la cererea beneficiarilor care s-au considerat prejudiciaţi. Astfel, pe parcursul anului 2009, inspectorii ISC au efectuat un număr de 936 de controale la 187 de ansambluri rezidenţiale din Capitală şi alte opt mari oraşe din ţară, în urma cărora au fost constatate 411 nereguli, potrivit datelor furnizate la solicitarea Money.ro. Valoarea amenzilor acordate se ridică la 64.300 de lei. Desigur, din cauza legislaţiei neactualizate din România, cuantumul amenzilor pare ridicol de mic dacă îl raportăm la valoarea uriaşă a dezvoltărilor imobiliare din România. Totalul amenzilor nu acoperă nici costul unei camere, în majoritatea cazurilor.

În T1 2010, ISC pare să-şi fi micşorat ritmul de controale, astfel că au fost efectuate doar 160 de controale în cadrul a 52 de ansambluri rezidenţiale. Pentru cele 76 de nereguli constatate au fost aplicate amenzi în valoare de 10.700 de lei.

Redau mai jos lista controalelor, aşa cum a fost publicată de Money.ro:

Timişoara – 2009: 171 controale, 64 ansambluri verificate, 43 nereguli, 20.600 lei valoarea amenzilor
T1 2010: 27 controale, 12 ansambluri verificate, 19 nereguli, 5.650 lei valoarea amenzilor

Bucureşti –Ilfov – 2009: 234 de controale, 63 ansambluri verificate, 137 de nereguli, 17.550 lei valoarea amenzilor
T1 2010: 21 de controale, 18 de ansambluri verificate, 8 nereguli, 300 lei valoarea amenzilor

Iaşi – 2009: 116 controale, 7 ansambluri verificate, 41 nereguli, 10.500 lei valoarea amenzilor
T1 2010: 43 controale, 3 ansambluri verificate, 3 nereguli, 150 lei valoarea amenzilor

Braşov – 2009: 78 controale, 12 ansambluri verificate, 2 nereguli, 5.000 lei valoarea amenzilor
T1 2010: 26 controale, 7 ansambluri verificate, o neregulă, 600 lei valoarea amenzilor

Constanţa – 2009: 210 controale, 7 ansambluri verificate, 122 nereguli, 4.400 lei valoarea amenzilor
T1 2010: 25 controale, 4 ansambluri verificate, 34 nereguli, 2.600 lei valoarea amenzilor

Ploieşti – 2009: 32 de controale, 5 ansambluri verificate, 27 nereguli, 3.250 lei valoarea amenzilor
T1 2010 : 9 controale, 4 ansambluri verificate, 4 nereguli, 300 lei valoarea amenzilor

Cluj-Napoca – 2009: 48 controale, 19 ansambluri verificate, 17 nereguli, 3.000 lei valoarea amenzilor
T1: 7 controale, 2 ansambluri verificate, 5 nereguli, nici o amendă acordată

Oradea – 2009: 29 controale, 8 ansambluri verificate, 22 nereguli, nici o amendă acordată
T1 2010: 2 controale, 2 ansambluri verificate, 2 nereguli, 1.100 lei valoarea amenzilor

Craiova – 2009: 18 controale, 2 ansambluri verificate, nici o neregulă, nici o amendă
T1 2010: nici un control la nici un ansamblu, nici o amendă

Instituirea unor amenzi adaptate la gravitatea deficienţelor ar putea deveni o sperietoare pentru dezvoltatorii imobiliari şi pentru constructori. Cu asemenea amenzi ridicole, nimeni nu va ridica un deget pentru a construi în condiţii de siguranţă şi calitate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus