Incapacitatea de plată a ţărilor, cazuri rare?
De multe ori, se spune despre evenimente economice că sunt fără precedent. Oare să fie chiar aşa? Având în vedere natura aleatorie a pieţelor, precum şi importanţa banilor în cele mai multe culturi, am putea fi surprinşi să aflăm cum evenimente caracterizate "fără precedent" s-au întâmplat deja. Cel mai recent caz, cel al Greciei. Ideea unei societăţi, cu atât mai puţin o ţară, care să nu îşi poată plăti datoriile este uimitoare. Dar o astfel de situaţie nu este neobişnuită.
Grecia a avut probleme de această natură (incapacitate de plată sau restructurarea datoriilor) de cinci ori în istoria sa, începând din 1826, după cum relatează Dr.Bryan Taylor, economist şef la Global Financial Data. Prima dată când Grecia a emis obligaţiuni de stat pentru acoperirea datoriei a fost la data de 21 februarie 1824, când dobânda a fost de 5% pe an. Pentru acea emisiune, Grecia a plătit doar cinci cupoane până în momentul în care ţara a intrat în incapacitate de plată, în iulie 1827.
Să nu facem greşeala de a-i considera pe greci drept campioni ai unui asemenea comportament. Deşi intrarea ţărilor în incapacitate de plată nu este un fenomen frecvent, el nu este nici rar. Alte state europene care au trecut prin această situaţie: Austria (de trei ori), Bulgaria (de două ori), Germania (în 1932), Ungaria (1931), Italia (1940), Polonia (de două ori), Portugalia (de două ori), România (de trei ori) , Rusia (de două ori), Serbia / Iugoslavia (de trei ori), Spania (de trei ori) şi Turcia (de patru ori).
Ce lecţie putem desprinde din această istorie? Preţurile titlurilor de stat sunt un excelent indicator al problemelor cu care se confruntă acele state. Atunci când preţurile titlurilor scad, randamentele la care acele state pot vinde în continuare titluri de stat cresc.
Dar, cel mai important, înainte să intrăm în panică într-o astfel de situaţie, trebuie să facem recurs la istorie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu