Reflecţii economice

În conformitate cu opinia economistului Friedrich von Hayek, reprezentant al Şcolii Austriece, dezvoltarea socialismului bunăstării după cel de-al doilea război mondial a subminat libertatea şi a condus democraţiile occidentale către un sistem al iobăgiei de stat. Poate că Hayek a anticipat corect situaţia şi ţinta, dar s-a înşelat asupra mecanismelor.

Reglementarea sistemului financiar, ideologia îngrădirii pieţelor libere şi confiscarea statelor de către marile corporaţii au condus la subminarea democraţiei, atât în America de Nord, cât şi în Europa. Toate statele industrializate sunt în pericol, dar zona euro, cu structurile ei vulnerabile, ne conduce cu gândul la un viitor neplăcut. Ca rezultat al crizei din zona euro, Banca Centrală Europeană (BCE) se găseşte acum în situaţia de a cumpăra datoriile statelor mai slabe economic din zona euro, ceea ce va transforma BCE în suveranul feudal al Europei. În anii următori, BCE şi Uniunea Europeană vor dicta politica. Elita politică din fruntea lor, împreună cu aliaţii ei din sectorul privat, vor fi stăpânii noştri.

Este discutabil cine vor fi iobagii, vasalii şi stăpânii în acest model şi care vor fi serviciile care se vor schimba, dar este indiscutabil faptul că vom asista la mari schimbări în regimul proprietăţii, al puterii şi prosperităţii în Europa postbelică, aşa cum se temea şi Hayek. Povara copleşitoare a datoriei i-ar putea doborî chiar şi pe cei mai mândri.

Abordarea UE-BCE nu va conduce ţările la niveluri rezonabile de creştere economică, povara datoriilor fiind pur şi simplu prea mare. Flancurile sudic şi extrem vestic ale zonei euro, aşa numitele PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania), nu vor putea să revină la creştere economică fără recentele aranjamente UE-BCE privind datoriile uriaşe ale ţărilor respective, programele de redresare fiind supuse riscului de a se transforma în evoluţii asemănătoare celor din America Latină a anilor '80. Aşa că ne putem aştepta la politici nepopulare, mişcări sociale şi crize economice.

La rândul său, Fondul Monetar Internaţional va face ceea ce Uniunea Europeană şi Banca centrală Europeană îi vor cere pentru menţinerea situaţiei. Au apus vremurile în care ţările europene primeau cadouri din partea zonei euro. Tot ceea ce mai primesc acum sunt instrucţiuni şi cerinţe legate de măsuri de austeritate. Dar vor exista suficiente resurse pentru a permite economiilor să meargă înainte.

Cei trei muşchetari francezi, preşedintele Nicolas Sarkozy, Jean-Claude Trichet (BCE) şi Dominique Strauss-Kahn (FMI), cred că, în cele din urmă, ei vor fi cei care vor conduce totul. Este surprinzătoare reacţia altor lideri europeni, care cred că măsurile luat au sens, în loc să considere că sunt nişte improvizaţii de moment.

Pieţele au însă altă părere şi probabil că pieţele au dreptate. Fiind puşi în faţa realităţii urâte a unei pierderi de încredere în finanţele şi instituţiile europene, germanii şi chiar şi sensibilul guvern suedez au ajuns să blameze iraţionalitatea pieţelor şi speculatorii pentru situaţia economică la care s-a ajuns.

Soluţia încâlcită a Uniunii Europene poate conduce lumea la riscuri ce vor conduce la şocuri ca cele observate săptămâna care se încheie astăzi. Aceste riscuri vor fi amplificate când vor apare reacţii negative de la Atena, Dublin, Lisabona, sau chiar Madrid.

Între timp, participanţii raţionali de pe pieţe nu fac altceva decât să vândă datoriile ţărilor riscante şi să se retragă din zona euro. Întregul fiasco îi determină pe investitori să scape de activele riscante, iar costul de volatilitate al pieţelor este imens. Criza debitelor ar putea atinge şi ţări care, până acum, păreau imune la astfel de riscuri.

Este o atitudine nepotrivită a europenilor să supună restul lumii la aceste riscuri pe scară largă. Europenii trebuie să recunoască faptul că astfel de crize ale datoriilor nu se sfârşesc niciodată bine. Un exemplu concludent despre modul rău în care poate evolua o astfel de situaţie este criza din Marea Britanie din anii '70, care a condus la nenumărate greve, contestarea măsurilor luate de autorităţi şi întreruperi economice uriaşe. Atunci când activele sunt ieftine, investitorii cu buzunare burduşite din SUA, China, India şi, desigur, Rusia se vor năpusti asupra bijuteriilor coroanei.

Euriopenii trebuie să se uite atent în oglindă, să recunoască faptul că mai multe ţări din Europa sunt în pragul insolvenţei şi că nu este suficientă bandajarea pentru câţiva ani a acestor economii cu ajutoare financiare.

Pentru a trata această insolvenţe potenţiale, este nevoie de a restructura datoriile acestor ţări, dar într-un mod care să nu destabilizeze echilibrul fragil al sistemului bancar european. Şi această acţiune trebuie să fie suficient de credibilă, astfel că, odată cu restructurarea, ţările respective să fie în stare să se autofinanţeze. Europa are acum un pachet de asistenţă financiară de 750 mld.€ şi ar trebui ca aceşti bani să fie utilizaţi pentru a rezolva problema odată pentru totdeauna.

Ingredientele pentru o soluţie includ:
- Anunţarea unei restructurări ordonate a datoriei ţărilor din flancurile sudic şi extrem vestic ale zonei euro (Grecia, Portugalia şi, probabil, Irlanda). Acest lucru ar trebui să înceapă cu un buget fixat.
- Toleranţă de reglementare pentru toate băncile europene, cu crearea unei rezerve de lichiditate la BCE şi a unui program de asistenţă de 500 mld.€, care să permită injecţii de capital în caz de necesitate, după modelzul practicat de SUA în anii 2008 şi 2009.
- Economiile fără necesităţi de restructurare să fie susţunute prin liniile de creditare ale BCE pentru a se evita derapajele la nivelul datoriei publice.
- G20 trebuie să furnizeze suport pentru evitarea haosului pe pieţele valutare, dar care să permită devalorizarea în continuare a monedei unice europene.

Un astfel de pachet amplu de măsuri ar fi dureros, dar este singura soluţie realistă la actuala situaţie de haos. Aceasta va restabili, de asemenea, o parte din credibilitatea domnului Trichet şi a BCE, care, în acest stadiu, apar captivi ai crizelor fiscale din zona euro.

În ceea ce priveşte ţările nemembre ale zonei euro, mai ales cele intrare în ultimele valuri în Uniunea Europeană, ele au de traversat vremuri grele. După cum scriam recent, numai Estonia a fost acceptată să intre în zona euro de la 1 ianuarie 2010, celelalte 8 ţări neîndeplinind criteriile de aderare: Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.

Sursa: Telegraph.co.uk