Se pregăteşte Lucian Croitoru din nou pentru funcţia de prim-ministru? - Reflecţii economice

joi, 13 mai 2010

Se pregăteşte Lucian Croitoru din nou pentru funcţia de prim-ministru?

După cum anunţă agenţia Mediafax, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a avut astăzi o întâlnire cu doctoranzii de la Academia de Studii Economice. Având în vedere că am această calitate, mă mir că nu am aflat despre eveniment, dar nu acesta este subiectul :)

La bursa zvonurilor, Lucian Croitoru ar fi din nou favorit la funcţia de prim-ministru al Guvrnului României, în cazul căderii Guvernului Boc. Să vedem care sunt opiniile sale în legătură cu măsurile care ar trebui luate în economia României pentru depăşirea gravei crize fiscale şi bugetare pe care o traversăm. Ar fi a doua încercare, după cea din octombrie 2009.

Iată ce spune Lucian Croitoru:

- În ciuda unor estimări potrivit cărora în sectorul bugetar ar fi angajaţi 100.000-200.000 de oameni a căror productivitate a muncii este foarte redusă, situaţia reală se referă la 500.000 de oameni care "nu au ce să facă în sectorul bugetar".

- România nu are resurse pentru a ieşi singură din criză, iar revenirea va depinde de reivgorarea pieţelor externe şi de credibilitatea oferită de politicile interne pentru a atrage investitorii străini.

- Principala preocupare a Guvernului trebuie s-o reprezinte "curăţarea bugetului", care în momentul de faţă este plin de "foarte multe mizerii".

- Economia românească nu va fi pregătită să adere la zona euro până în 2015, dar orizontul de adoptare a euro nu trebuie modificat, pentru că România a reuşit să facă schimbări doar în contextul unor obiective mari.

- În lipsa ajutorului de la FMI leul s-ar fi depreciat puternic, iar cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei/euro. Nivelul de 6 lei/euro nu este o estimare de suprafaţă, ci rezultatul unor calcule riguroase.
Trebuie recunoscut faptul că poziţiile lui Lucian Croitoru sunt foarte liberale şi specifice unui bancher central. Nici nu ar încăpea discuţie că, în actuala situaţie economică a României, Lucian Croitoru ar fi un prim-ministru infinit mai bun decât guralivul Emil Boc, cu condiţia să aibă susţinere politică.

1 comentarii:

Dan Selaru

Si un purtator de cuvant bun, e la fel de prost comunicator ca si Boc.

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus