Despre colecţionarea bonurilor fiscale, propusă de Emil Boc - Reflecţii economice

duminică, 25 iulie 2010

Despre colecţionarea bonurilor fiscale, propusă de Emil Boc

Ieri, prim-ministrul Emil Boc a declarat: "O măsură pe care o avem în vedere, la propunerea parlamentarilor, este de a-i încuraja pe oameni să ceară bon fiscal pentru diversele produse pe care le cumpără. Toţi cei care vor avea bonuri fiscale adunate până la un anumit plafon vor beneficia de o primă din acea sumă de pentru a-i încuraja să ceară bon fiscal la diverse produse, de la pâine la lucruri foarte valoroase, foarte scumpe, pentru că, din nefericire, o formă a evaziunii fiscale este aceea că nu se dă bon fiscal."

Cristian Orgonaş a scris astăzi un articol pe această temă, Cerem sau nu bon fiscal când cumpărăm ceva?, a cărui concluzie este: "Nu ne costă nimic să cerem bon fiscal ori de câte ori cumpărăm ceva, însă mulţi merg pe ideea că “nu este treaba mea”. După 40 de ani de comunism şi alţi 20 de ani de capitalism sălbatic, mentalităţile se schimbă greu..."

Eu cred că lucrurile nu stau chiar aşa. Să ne amintim că Hotărârea de guvern nr.479 din 18 aprilie 2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede:

(1) Clienţii sunt obligaţi să solicite bonurile fiscale şi să le prezinte la cerere organelor de control.
(2) Utilizatorii aparatelor de marcat eletronice fiscale sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil, inclusiv la locul de amplasare a aparatelor, în cazul în care clientii au acces în unitate, anunţuri de atenţionare a clienţilor cu privire la obligaţia acestora de a solicita şi de a păstra bonul fiscal pentru prezentarea acestuia la un eventual control.

Această măsură administrativă nu a produs efecte. În afară de afişele puse de comercianţi în magazine, nu s-a întâmplat mare lucru. Vi s-a solicitat vreodată de către un organ de control fiscal bonul până la ieşirea din magazin? Această situaţie arată că măsurile administrativ-punitive nu au mare efect. În schimb, ar avea efecte bune măsuri stimulative.

Scriam anul trecut articolul De ce tolerează Grecia evaziunea fiscală?, în care semnalam meteahna grecilor de a nu da bon fiscal. În urma crizei severe cu care se confruntă Grecia, guvernul a hotărât să încurajeze populaţia să solicite bonuri fiscale. Cum a făcut-o? După cum scriam în articolul Grecii acoperă piscinele nedeclarate fiscal cu prelate care imită iarba sau betonul, pentru a contracara acest rău endemic, guvernul condus de Papandreou a decis să folosească arma chitanţei fiscale. În Grecia, cetăţenii cu venituri anuale declarate de sub 12.000 € sunt scutiţi de plata impozitului pe venit. Numai că, de acum încolo, pentru a beneficia de această scutire, vor trebui să aducă facturi, chitanţe şi bonuri fiscale care să dovedească cheltuirea a minimum 30% din suma declarată ca venit.

Scopul este de a-i determina pe greci să solicite document fiscal şi să reducă furnizarea de bunuri şi servicii la negru. Măsura are şi consecinţe cuantificabile: în aprilie 2010, încasările la buget din plata TVA au fost cu 7,8% mai mari faţă de aprilie 2009.

Măsura pe care a anunţat-o Emil Boc ar putea avea efect în funcţie de suma rambursată la prezentarea bonurilor fiscale acumulate până la sfârşitul anului fiscal. Adică dacă suma va fi suficient de stimulativă, românii vor trece la sportul solicitării şi colecţionării bonurilor fiscale. Tare mă tem, însă, că măsura, în esenţă bună, nu va fi decât praf în ochi, pentru ca guvernul să mai bifeze o iniţiativă şi să-şi mai lungească firava listă de măsuri anti-criză.

4 comentarii:

Anonim

"UPDATE: Ioan Radu Zilisteanu ... la cerere organelor de control."

Organele de control fiind cine?
Politia, Garda financiara, Politia Comunitara, Jandarmeria? Prin ce act normativ sint organe de control la chestia asta?

Ion Radu Zilişteanu

În ordonanţa de urgenţă citată, se stabileşte:

"Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de specialitate din Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne, precum şi din unităţile lor teritoriale."

Logosfera

Daca chitantele pe care le cer de la comerciant nu vor fi folosite pentru a-mi deduce din venituri NU voi cere/bon/chitanta/factura.
Nu vreau sa fac eu treaba pentru care e statul ia o gramada de impozite. Nu ar trebui sa ne intereseaze ca unul sau altul nu platesc impozite ci ar trebui sa ne intereseze ca TOTI sa nu platim impozite.
Masura nu este decat una care sa stimuleze si mai mult birocratia statului... mai multi functionari ca sa ne caute de bonuri... mai multi functionari care sa verifice bonurile etc. Mai mult decat atat, statul va stabili in mod discretionar ce e deductibil si ce nu. Iar noi vom lua bonuri doar pentru produsele deductibile (ca doar nu suntem prosti sa tinem mii de bonuri in casa), "stimulandu-se" evaziunea in celelalte sectoare.

Cand o sa intelegem si noi si statul ca cea mai buna masura este cea care restrange activitatea statului si nu o largeste? Mai putine taxe, mai putine declaratii, mai putine de verificat. Astea sunt criteriile care trebuie urmarite pentru a vedea eficienta unei masuri a statului. Pentru ca astea conduc la mai putini functionari, buget mai mic, impozite mai mici. Din pacate masura propusa pica 2 teste din 3.

Logosfera

Mai mult pe ... http://www.logosfera.ro/2010/07/de-ce-sa-nu-cerem-bonul-fiscal-de-la-comercianti/

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus