Primul dezertor din programul "Prima casă": ING Bank - Reflecţii economice

joi, 16 iulie 2009

Primul dezertor din programul "Prima casă": ING Bank

Zilele trecute, ING Bank a transmis un e-mail intern către salariaţii săi şi către francizele ING Office, prin care îi informează că banca nu va intra în programul "Prima casă". Scriam săptămâna trecută despre faptul că 8 bănci întârziau să semneze convenţia cu FNGCIMM. Iată că una dintre ele a decis să nu ducă demersul mai departe.

ING Bank nu îşi va văduvi clienţii de un credit asemănător. Banca a decis să scoată pe piaţă un nou produs de creditare ipotecară, care va avea o dobândă de 5,5% la creditele în euro ( faţă de dobânda practicată în prezent, de 8,75%), compusă din rata de referinţă de 1,5% (faţă de 4%, cât este acum) plus marja de 4% (faţă de 4,75%, cât este acum).

Pe lângă faptul că ING Bank este prima bancă ieşită de bunăvoie din programul "Prima casă", noul produs arată că banca este dispusă să reia creditarea şi că îşi poate permite să dea credite ipotecare la o dobândă apropiată de cea practicată în "Prima casă", chiar fără garanţia statului.

3 comentarii:

Anonim

cu Prima Casa s-a dovedit ca se poate reduce dobanzile si "s-a spart" trendul.
La fel ca in piata cand unu vinde rosii mai ieftine.
Nu vom mai revedea dobanzi la credite ca pana acum niciodata.

Anonim

Din cate am inteles, ING nu a fost de acord cu anumite articole din contractul care se incheia cu FNG-ul. Este laudabil ca au scos un credit competitiv cu Prima Casa, insa punctul slab constituie in continuare avansul de 25% pe care beneficiarul trebuie sa il achite. Astept sa vad daca mai sare vreo banca cu credit cu dobanda +/- 5,5% si avans 5%.

Anonim

Si inca o chestie interesanta: una din conditiile impuse de ING este ca imobilul achizitionat prin creditul de la ei sa fie in permanenta resedinta principala. Adica nu poate fi inchiriat (cu documente inregistrate la Administratia FInanciara), ca sa se evite specula probabil.

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus