Băsescu dă soluţii bancare
Unul dintre subiectele abordate de Traian Băsescu în cadrul şedinţei de guvern de ieri a fost legat de restructurarea datoriei Ministerului Finanţelor Publice şi regimul rezervei minime obligatorii. Cum a făcut-o de multe ori în ultima vreme, Băsescu a scos din pălăria miraculoasă de la Cotroceni iepuraşul câştigător pentru revenirea economiei româneşti. Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să-şi restructureze datoria pe termen scurt în datorie pe termen mediu şi lung, acţiune susceptibilă să resoarbă excesul de valută de pe piaţă. A socotit domnia sa că băncile comerciale au 1 mld.€ disponibilităţi în valută, sugerând că, în relaţia cu Ministerul Finanţelor Publice, băncile ar trebui să practice dobânzi de maximum 5% pentru creditele pe termen mediu şi lung în euro. "Restructurarea împrumutului ar permite şi relansarea investiţiilor, îndeosebi cele din infrastructură, prin angajarea chiar a unui miliard de euro, ceea ce ar permite lansarea tuturor contractelor care sunt semnate încă din vremea guvernului trecut la Ministerul Transporturilor, dar nu sunt finanţate", afirmă Traian Băsescu.
Închipuiţi-vă că ar veni vecinul şi v-ar impune să îi daţi un împrumut cu o dobândă pe care el o impune, încercând să vă determine să vă amânaţi consumul pentru o dobândă care nu vă convine. Exact asta vrea Băsescu. Numai să vrea şi băncile.
Trecând la rezervele minime obligatorii pe care băncile comerciale le au la BNR, şeful statului afirmă că acestea se cifrează la 12 mld.€ pentru valută şi 6 mld.€ pentru lei. "Dacă vrem să intrăm în zona euro până în 2014, Banca Naţională trebuie să ramână cu o rezervă de numai 2%, deci aceşti bani trebuie eliberaţi oricum în circuitul bancar (...) povestea cu domni jelind pe la televizor că ţara s-a împrumutat... ţara s-a împrumutat pentru a elibera banii care nu sunt ai ei, Banca Naţională trebuie să elibereze aceşti bani care nu sunt ai ei (...) o eroare în eliberarea unor sume prea mari sau prea mici va afecta rata de schimb, poate genera inflaţie", mai spune Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, şeful statului învaţă banca centrală ce să facă, cum să facă şi în ce ritm. Pe lângă faptul că Traian Băsescu a dezvoltat adversitate faţă de sistemul bancar, din spusele sale transpare şi o oarecare inutilitate a băncii centrale. De ce nu o desfiinţează atunci?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu