"Prima casă": ce spun normele de aplicare a ordonanţei - Reflecţii economice

joi, 18 iunie 2009

"Prima casă": ce spun normele de aplicare a ordonanţei

Nici până la ora la care scriu aceste rânduri nu au fost publicate pe site-ul Monitorului Oficial normele de aplicare ale ordonanţei de urgenţă nr.60/2009 privind programul "Prima casă". Le-am obţinut, însă, prin amabilitatea lui Moise Guran de la Antena 3.

În general, cam toată lumea a fost surprinsă de declaraţia de aseară a primului ministru Boc privitoare la extinderea programului Prima casă la construcţii nefinalizate sau în stadiu de proiect. Normele sunt foarte precise în legătură cu aceste situaţii. Beneficiarul trebuie să se prezinte la banca comercială de la care doreşte să ia creditul cu un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în baza unui contract de construcţie, primeşte de la bancă promisiunea unilaterală de garantare, cu care se prezintă la fondul de garantare, de unde primeşte promisiunea de garantare din partea statului. Finalizarea construcţiei trebuie să aibă loc în termen de maximum 18 luni. Articolul 22 al normelor prevede că "Înainte de expirarea termenului de valabilitate a promisiunii unilaterale de creditare, beneficiarul prezintă finanţatorului documentele din care rezultă finalizarea locuinţei. Dacă la această dată finanţatorul constată îndeplinirea integrală de către beneficiar a criteriilor programului, aprobă finanţarea sub condiţia obţinerii garanţiei FNGCIMM."

Acest mod de punere a problemei îl va obliga pe dezvoltator să asigure finanţarea locuinţelor din bani proprii sau din bani împrumutaţi. Cei care se află cu dezvoltarea imobiliară în stadiu de proiect vor putea foarte greu să se încadreze în program. Prevederile normelor par a fi destinate dezvoltatorilor cu proiectele aflate în fază avansată de execuţie. Având în vedere numărul redus de credite ce vor putea fi acordate, noile prevederi ar putea fi canalizate către anumiţi clienţi politici ai coaliţiei aflate la guvernare.

În ceea ce priveşte alte prevederi ale normelor: ordonanţa se adresează doar celor care nu deţineau la data intrării în vigoare o locuinţă şi nu aveau în derulare un credit ipotecar, durata maximă a creditării este de 30 de ani, beneficiarul trebuie să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii în cuantum egal cu trei rate de dobândă, locuinţa nu se poate înstrăina în termen de cinci ani de la data dobândirii, se instituie ipotecă de rang I în favoarea statului român şi se instituie interdicţie de vânzare timp de cinci ani şi interdicţie de grevare cu alte sarcini.

Actualizare: Azi am intervenit la Realitatea FM (Tudor Muşat), BizBazar la Antena 3 (Moise Guran) şi Money Report la The Money Channel (Dan Suciu).

Referinţe:

  1. Programul "Prima casă", accesibil şi pentru locuinţe în fază de proiect, 17.06.2009
  2. Cum folosesc dezvoltatorii programul "Prima casă", 17.06.2009
  3. Băncile comerciale au început să dezerteze din programul "Prima casă", 16.06.2009
  4. "Prima casă", dobânzi mici, interes bancar aşijderea, 14.06.2009
  5. "Prima casă", mai încetişor, 12.06.2009
  6. Dumitru Costin (BNS): Programul "Prima casă" este o măgărie, 10.06.2009
  7. "Prima casă" pune presiune pe BNR, 09.06.2009
  8. Ordonanţa privind programul "Prima casă", 05.06.2009
  9. Cafeneaua de afaceri: "Băncile, bătălia pentru resurse", 03.06.2009
  10. Programul "Prima casă" naşte pui, dar şi interese electorale, 02.06.2009
  11. Programul "Prima casă", etapele ce stau la baza acordării garanţiei de stat, 31.05.2009
  12. Fiscul este executorul în programul "Prima casă", 31.05.2009
  13. "Prima casă" devine "A oricâta casă", 30.05.2009
  14. Programul "Prima casă", discriminările continuă: TVA şi onorarii notariale reduse, 29.05.2009
  15. Noi valuri stârnite de programul "Prima casă", de data asta bancare, 26.05.2009
  16. Programul "Prima casă" naşte valuri, 25.05.2009
  17. Praf în ochi de la guvernul Boc: garantarea creditelor ipotecare până la 60.000 € pentru prima locuinţă prin programul "Prima casă", 21.05.2009

1 comentarii:

Prima Casa

Se pare ca programul prima casa a demarat in tromba la tv cu primul cuplu care a achizitionat o casa accesand creditul prima casa de la BRD... cata recalama a mai fost aici si pentru BRD nu se mai pune... aia aratau asa speriati de parca au fost platiti sa apara pe la tv alaturi de Boc si BRD. Ramane de vazut cati o sa poata sa isi achite ratele minunatului program prima casa...

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus