"Prima casă" spre semi-eşec: 7 bănci au depus oferte, care acoperă 45% din valoarea programului
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a primit până azi dimineaţă oferte pentru programul "Prima casă" de la şapte bănci, în valoare totală de 450 mil.€, termenul limită de depunere fiind sfârşitul zilei de azi, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, citat de Mediafax. Până acum, gradul de acoperire este 45% din valoarea programului de 1 mld.€.
Cele 7 bănci care au depus oferte sunt: Banca Transilvania, Leumi Bank, BRD, ATE, Raiffeisen, Millennium şi Volksbank.
Şaramet a menţionat că au mai existat discuţii cu Alpha Bank, Banca Românească, CEC şi BCR, care ar urma să depună oferte la o valoarea totală estimată de aproximativ 300-400 mil.€.
"Până la sfârşitul zilei, ne vom apropia de 10-15% sub plafonul maxim de un miliard de euro. E posibil să apară surprize", a spus Şaramet, estimând că, până la sfârşitul zilei, Fondul va primi oferte de la încă cinci-şase bănci. Ora limită de depunere a ofertelor este 17.
În ceea ce priveşte dobânzile, el a precizat că a existat o bancă care a depus o ofertă cu dobânda Robor plus 0%. "Celelalte oferte se situează în jurul valorii maxime de 4% plus Euribor. Băncile au depus oferte în general în limita plafoanelor maxime de dobândă, dar sunt şi bănci care au oferte cu puţin sub marja maximă. Unele au făcut oferte doar pe lei, iar altele pe ambele monede", a precizat preşedintele FNIGCIMM.
Dacă programul "Prima casă" ar fi fost o ofertă atractivă pentru bănci, cu siguranţă suma de 1 mld.€ ar fi fost suprasubscrisă. Iniţial, dintre cele 43 instituţii bancare care operează în România, 20 şi-au manifestat disponibilitatea de a participa în acest program. După spusele lui Aurel Şaramet, iată că numai maximum 11 bănci vor depune oferte în program până la sfărşitul zilei, ceea ce creionează un semi-eşec. În mod clar, unele bănci comerciale vor depune oferte doar ca să fie în cărţi, altfel spus mai mult pentru imagine.
Actualizare 1: Raiffeisen Bank a alocat 50 mil.€ la dobânzi egale cu dobânzile maxime pevăzute de proiect, iar Bancpost tot 50 mil.€, fără a preciza nivelul dobânzilor.
Actualizare 2: Premierul Emil Boc a precizat că, până în această după-amiază, 12 bănci au depus oferte de participare la program, în valoare de 814 mil.€, sub plafonul stabilit, de 1 mld.€.
Actualizare 3: Unicredit a alocat 25 mil.€ la dobânzi egale cu dobânzile maxime pevăzute de proiect, iar Piraeus Bank 100 mil.€, la acelaşi nivel al dobânzilor.
Actualizare 4: La ora 15, primul ministru Emil Boc a anunŢat că în program s-au înscris 12 bănci cu un total de 841 mil.€.
Actualzare 5: La ora 17, erau înscris 18 bănci cu un total de 1,4 mld.€.
Actualizare 6: Se pare că termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungiot până la ora 24, când s-au înregistrat 20 de bănci cu un total de 1,457 mld.€.
Cele 20 de bănci sunt: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Românească, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Unicredit Ţiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank şi Garanti Bank.
BCR este pe primul loc, cu 450 mil.€. Alte bănci: Piraeus Bank Romania - 100 mil.€, Intesa Sanpaolo Bank - 50 mil.€, Bancpost - 50 mil.€, Raiffeisen Bank - 50 mil.€, Unicredit Ţiriac Bank - 25 mil.€, Bank Leumi - 10 mil.€, ATEbank - 5 mil.€.
Cum, în cele din urmă, plafonul de 1 mld.€, va avea loc o redistribuire a sumelor acceptate pentru fiecare bancă prin mecanismul "pro-rata".
Referinţe:
- "Prima casă": ce spun normele de aplicare a ordonanţei, 18.06.2009
- Programul "Prima casă", accesibil şi pentru locuinţe în fază de proiect, 17.06.2009
- Cum folosesc dezvoltatorii programul "Prima casă", 17.06.2009
- Băncile comerciale au început să dezerteze din programul "Prima casă", 16.06.2009
- "Prima casă", dobânzi mici, interes bancar aşijderea, 14.06.2009
- "Prima casă", mai încetişor, 12.06.2009
- Dumitru Costin (BNS): Programul "Prima casă" este o măgărie, 10.06.2009
- "Prima casă" pune presiune pe BNR, 09.06.2009
- Ordonanţa privind programul "Prima casă", 05.06.2009
- Cafeneaua de afaceri: "Băncile, bătălia pentru resurse", 03.06.2009
- Programul "Prima casă" naşte pui, dar şi interese electorale, 02.06.2009
- Programul "Prima casă", etapele ce stau la baza acordării garanţiei de stat, 31.05.2009
- Fiscul este executorul în programul "Prima casă", 31.05.2009
- "Prima casă" devine "A oricâta casă", 30.05.2009
- Programul "Prima casă", discriminările continuă: TVA şi onorarii notariale reduse, 29.05.2009
- Noi valuri stârnite de programul "Prima casă", de data asta bancare, 26.05.2009
- Programul "Prima casă" naşte valuri, 25.05.2009
- Praf în ochi de la guvernul Boc: garantarea creditelor ipotecare până la 60.000 € pentru prima locuinţă prin programul "Prima casă", 21.05.2009
2 comentarii:
propuneti dvs o solutie fiabila, atunci.
Dacă ați fi citit toate postările mele pe tema programului "Prima casă", ați fi înțeles punctele mele de vedere asupra acestui program. Așa cum a fost făcut este jalnic.
Trimiteți un comentariu