Programul "Prima casă" naşte pui, dar şi interese electorale - Reflecţii economice

marți, 2 iunie 2009

Programul "Prima casă" naşte pui, dar şi interese electorale

Ieri, preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat pentru Mediafax: "Este un pas bun această iniţiativă, Prima casă, pe care am susţinut-o, dar această iniţiativă se adresează în principal celor cu venituri peste medie. Pe noi ne interesează şi un program de construcţie de locuinţe, pentru tineri, cu chirie, şi considerăm că imediat după ce vom perfecta acordul şi cu Comisia Europeană şi vom şti pe ce bani ne bazăm în acest an, vom solicita Guvernului lansarea unui program masiv de locuinţe cu chirie pentru tineri şi pentru scopuri sociale care, împreună cu programul Prima Casă, să reprezinte un adevărat stimulent pentru dezvoltarea sectorului de construcţii, relansare economică şi acces la locuinţe pentru cei cu venituri modeste."

Cred că nu mai este nicio îndoială faptul că acest program a născut multe pasiuni electorale. PSD, după ce şi-a revendicat paternitatea programului şi după ce a constatat că el este însuşit de PD-L, iată că acum vrea să-şi năşească un program care să îi fie asociat în mod indubitabil.

Aseară, la emisiunea "Naşul" de la B1TV, ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, a sugerat că programul "Prima casă" ar pute fi împărţit în două, în sensul unei părţi care chiar să fie destinat achiziţiei primei case, iar cealaltă parte să se adreseze restului populaţiei, respectiv celor care au mai deţinut cel puţin o locuinţă. Pogea nu a putut răspunde la întrebarea dacă programul va fi accesibil şi românilor care lucrează în străinătate. A mai afirmat că nu vor fi acceptate în program casele la roşu.

Se pare că între timp a mai apărut un politician interesat să valorifice programul "Prima casă". Este vorba de preşedintele Traian Băsescu, care se va întâlni mâine cu reprezentanţii BNR, ARB şi ai celor mai importante bănci comerciale. Printre principalele teme ce ar putea fi abordate, se numără acordurile au băncile-mamă pentru menţinerea liniilor de finanţare pentru băncile ce acţionează în România, evoluţia crizei economice şi programul "Prima casă". După cum anunţase anterior premierul Emil Boc, 16 bănci comerciale ar fi interesate de acest program.

Referinţe:

  1. Programul "Prima casă", etapele ce stau la baza acordării garanţiei de stat, 31.05.2009
  2. Fiscul este executorul în programul "Prima casă", 31.05.2009
  3. "Prima casă" devine "A oricâta casă", 30.05.2009
  4. Programul "Prima casă", discriminările continuă: TVA şi onorarii notariale reduse, 29.05.2009
  5. Noi valuri stârnite de programul "Prima casă", de data asta bancare, 26.05.2009
  6. Programul "Prima casă" naşte valuri, 25.05.2009
  7. Praf în ochi de la guvernul Boc: garantarea creditelor ipotecare până la 60.000 € pentru prima locuinţă prin programul "Prima casă", 21.05.2009

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus