Prima grevă din istoria BCE
Banca Centrală Europeană se confruntă astăzi cu prima grevă din istoria sa. Astfel, salariaţii vor întrerupe lucrul vreme de 90 de minute la sediul central al BCE din Frankfurt, cu titlu de grevă de avertisment. Miza este percepţia liderilor sindicali că nu au un cuvânt mai important de spus în legătură cu stabilirea pensiilor şi a veniturilor salariale. Ei ameninţă că, dacă revendicările lor nu vor fi satisfăcute, vor organiza şi alte măsuri de protest.
În peisajul băncilor centrale, grevele sunt evenimente foarte rare. În istoria de 10 ani a BCE, greva nu are precedent. Nici salariaţii FED nu îşi amintesc o întrerupere a lucrului, iar la Banca Angliei, de la înfiinţarea sindicatului salariaţilor, în 1975, nu a existat nicio grevă.
Banca Centrală Europeană a anunţat că, pe parcursul grevei de artisment, va asigura continuitatea majorităţii activităţilor sale. BCE şi cele 16 bănci centrale din zona euro asigură funcţionarea sistemului de plăţi pentru sistemele bancare şi pieţele de capital. Orice disfuncţionalitate a acestui sistem ar putea provoca consecinţe serioase pentru funcţionarea acestor pieţe.
International and European Public Services Organization (IPSO) reprezintă interesele a 38% dintre salariaţii BCE. Un reprezentant al IPSO, Wolfgang Hermann, a declarat pentru Wall Street Journal: "Contractul de muncă cu BCE reprezintă un cec în alb oferit angajatorului. El cuprinde o clauză care constituie baza legală pentru modificări bruşte ale plăţilor şi stimulentelor, modificări asupra cărora angajaţii nu au niciun control". IPSO afirmă că noul plan de pensii pentru salariaţii din BCE constituie o reducere cu 20% a pensiilor. Pe de altă parte, un reprezentant al BCE a afirmat că, din cauza schimbărilor economice şi demografice, vechiul plan de pensii nu mai era viabil. Contribuţiile BCE şi ale angajaţilor pentru asigurările sociale au crescut cu câte 1,5%.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu