PD-L deranjat de afirmaţiile mele privind "Prima casă"
Ieri am fost sunat de un cunoscut care ocupă o anumită poziţie în PD-L, fost parlamentar şi secretar de stat. Subiectul: afirmaţiile mele publice privind programul "Prima casă", atât din mass-media, cât şi din acest blog. Omul mi-a adus argumente privind generozitatea politică, economică şi socială a acestui program. I-am replicat că am vorbit atât despre bâlbâiala cu care a fost lansat programul, despre deturnarea scopului iniţial, despre beneficiile clientelei politice, despre caracterul electoral, dar şi despre părţile bune: accesul la credite al unor solicitanţi care, în trecut, nu erau eligibili şi efectul psihologic, care ar putea conduce la o reluare a creditării bancare şi a reluării tranzacţionării pe piaţa imobiliară.
Demersul lui era legat de dorinţa PD-L ca discursul meu să nu fie atât de critic. I-am spus că premierul Boc ar fi făcut foarte bine dacă ar fi invitat mai mulţi economişti de marcă, indiferent de culoarea politică, să facă parte dintr-un comitet consultativ, care să determine guvernul să nu mai scoată public atâtea enormităţi economice şi să ia atâtea măsuri fără studii de evaluare a situaţiei, resurselor financiare şi impactului.
3 comentarii:
corect spus.
s-au pus niste ingineri sa faca economie politica in frunte cu Boc. o mai mare vreajeala nu putea fi pusa la cale, decat Prima Casa
pdl este deranjat si de declaratiile dnei vass care stie bine ce vorbeste...asa ca nu ma mai mir de nimic...
Am lăsat un comentariu pe blogul Andreei Vass şi am invitat-o să citească această postare şi să-şi exprime un punct de vedere. Să vedem dacă o va face. Sigur că, în poziţia de consilier al primului ministru, s-ar putea să-i fie greu...
Trimiteți un comentariu