Grupul imobiliar CB Richard Ellis, pierdere netă de 36,7 mil.$ în T1 2009
Într-un raport dat recent publicităţii, firma de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis (CBRE), cu sediul în Los Angeles, California, a anunţat o pierdere netă de 36,7 mil.$ în T1 2009, faţă de un profit net de 20,5 mil.$ în T1 2008. În ceea ce priveşte rezultatul din regiunea EMEA, în T1 2009 s-a înregistrat o pierdere operaţională de 6 mil.$, faţă de un câştig operaţional de 8 mil.$ în perioada similară a anului precedent.
În legătură cu această situaţie, Brett White, preşedinte şi CEO al CB Richard Ellis, a declarat: "În ciuda provocărilor extraordinare ridicate de mediul economic global, am fost capabili să producem o EBITDA pozitivă pentru primul trimestru, datorită eforturilor noastre de diversificare a bazei de venituri, de concentrare asupra clienţilor şi de reducere agresivă a costurilor fixe. Reducerea costurilor operaţionale cu 29% a depăşit reducerea încasărilor de 28%, ceea ce indică reacţia noastră decisivă într-o asemenea circumstanţă."
La începutul lui 2008, CB Richard Ellis a achiziţionat compania românească de consultanţă imobiliară Eurisko pentru 35 mil.$.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu