Reflecţii economice

În vremuri de criză, managementul riscului în cadrul sistemului bancar are o importanţă mai mare decât în perioade economice liniştite. Actuala criză, caracterizată printr-o multitudine de factori care au declanşat-o şi o influenţează, este în consonanţă cu gradul de sofisticare al instrumentelor financiar-bancare apărute în ultimii ani. În condiţiile în care prevederile acordului Basel II nici măcar nu au apucat să fie aplicate de către toate ţările cu sisteme financiar-bancar dezvoltate, iată că Parlamentul European ia sarcina reglementării riscurilor bancare pe cont propriu, ca răspuns la provocările ridicate de criză.

Astăzi a fost prezentat în Parlamentul European un raport al lui Othmar Karas (PPE-DE, Austria), care amendează directiva europeană privind cerinţele de capital, în scopul de a asigura o mai mare transparenţă şi supraveghere a sistemului financiar. Acest raport este o contribuţie la noua legislaţie europeană privind cerinţele de capital ale instituţiilor financiare, cu scop declarat îmbunătăţirea managementului riscului şi evitarea în viitor a crizei financiare actuale. Această criză a ridicat necesitatea unei reforme a modelului de reglementare şi supraveghere a sectorului financiar din Uniunea Europeană.

Unul dintre cele mai importante puncte ale raportului tratează problema creanţelor securitizate. Se ştie că la originea actualei crize financiare a stat mecanismul de securitizare a creanţelor ipotecare pe piaţa din SUA. Cu alte cuvinte, vinderea de către băncile originatoare de credite ipotecare a creanţelor ipotecare izvorâte din acestea prin transformarea lor în titluri şi valorificarea lor integrală pe pieţele de capital. În aceste condiţii, banca nu îşi mai reţinea nimic din riscul iniţial asociat acordării creditului ipotecar şi, deci, responsabilitatea rămânea foarte scăzută. Raportul propune reţinerea de către iniţiatorii transferului de risc de credit a unei părţi din riscurile subscrise. Cu alte cuvinte, pot vinde doar parţial creanţele ipotecare sau de altă natură, această procedură contribuind la responsabilizarea originatorului creditului. Se propune reţinerea a cel puţin 5% din totalul creditului.

Având în vedere realitatea grupurilor financiar-bancare transfrontaliere, raportul propune înfiinţarea unor colegii de supraveghere pentru a facilita sarcinile autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată şi a autorităţilor responsabile de supraveghere din statul gazdă. Deputaţii din Comisia pentru afaceri economice consideră că această măsură reprezintă doar un pas spre un sistem integrat de supraveghere. Ei solicită Comisiei Europene să prezintă o propunere legislativă care să prevadă un rol UE mai puternic în ceea ce priveşte sistemul de supraveghere.

Raportul tratează şi subiectul expunerilor interbancare mari, făcând propuneri de limitare a tuturor expunerilor interbancare la 25% din fondurile proprii sau un prag alternativ de 150 milioane EUR, ţinându-se cont de cel mai ridicat dintre cele două nivele.

Desigur, existenţa Băncii Centrale Europene facilitează activitatea de reglementare şi supraveghere a spaţiului euro, dar această iniţiativă extinde integrarea acestei activităţi la nivelul întregii Uniuni Europene. Guvernele naţionale ar trebui să transpună noile reglementări în legislaţia naţională până la 31 octombrie 2010, urmând ca ele să intre în vigoare cu începere de la 1 ianuarie 2011.