Guvernul Boc pune umărul la adâncirea crizei - Reflecţii economice

sâmbătă, 2 mai 2009

Guvernul Boc pune umărul la adâncirea crizei

"În cazul în care se va întâmpla să nu se realizeze veniturile, vom reduce şi cheltuielile pentru investiţii, pentru a respecta ţinta de deficit bugetar", a declarat pentru Mediafax Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministrul Finanţelor Publice. După ce guvernul Boc alocase 20% din bugetul de stat pentru investiţii (circa 12 mld.€), în cadrul programului guvernamental de combatere a crizei, iată că acum dă înapoi, pentru a respecta deficitul bugetar de 4,6%, convenit în acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Prin rectificarea bugetară de luna trecută, guvernul redusese suma destinată investiţiilor cu 38 mld.lei (circa 8,8 mld.€). Acelaşi domn Gherghina a afirmat despre investiţii: "În pofida crizei le-am menţinut la un nivel ridicat, pentru a compensa lipsa de investiţii din sectorul privat şi a stimula relansarea creşterii economice. Dar, dacă nu vom avea altă opţiune, acesta este primul segment în care am putea acţiona". Tot el a continuat, spunând că, în aprilie 2009, încasările bugetare se vor apropria de nivelul programat, după ce în primul trimestru încasările au fost mult sub prevederile bugetare.

Oamenii de afaceri au privit bine iniţial intenţia guvernului de a aloca 20% din buget pentru investiţii, dar, în actualele circumstanţe, Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, a declarat pentru "Capital" că problema cea mai mare este că multe dintre strategiile anticriză anunţate de autorităţi nu au fost nici măcar puse în aplicare. El aminteşte anunţata scutire de impozit a profitului reinvestit, care, nu a fost încă reglementată, sau facilităţile privind cheltuielile nesalariale, care nu au încă norme de aplicare.

Nu spune nimeni că guvernul trebuie să fie doctor în măsuri anti-criză, actuala criză fiind prim criză economică majoră pe care o traversează lumea în ultimii 20 de ani şi care afectează România, însă măsurile luate după ureche, conjugate cu atenţia mult mai mare acordată împărţirii ciolanului au făcut să se piardă timp preţios. Măsurile neluate la timp îşi arată repede colţii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus