Premieră: BNR a plătit impozit către stat, pentru prima oară în nouă ani
Pentru prima oară în nouă ani, Banca Naţională a României a plătit impozit către statul român, ca urmare a profiturilor din ultimele două trimestre. Deşi BNR a mai realizat profituri şi în anii precedenţi, ele au fost destinate acoperirii pierderilor anterioare.
"BNR nu numai că şi-a acoperit toată pierderea acumulată în ultimii ani, dar în aprilie, după nouă ani, e prima dată când am plătit impozit pe profit la bugetul de stat. Profit facem de câţiva ani, însă cu profitul înregistrat acopeream piederile din perioada când BNR a trebuit să facă sterilizările mari", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax.
Modalitatea de impozitare a băncii centrale este diferită de cea specifică agenţilor economici. BNR nu plăteşte impozit pe profit, ci o cotă de 80% din veniturile nete rămase după acoperirea cheltuielilor exerciţiului financiar şi a pierderii exerciţiilor precedente rămase neacoperite din alte surse. Având în vedere apartenenţa României la Uniunea Europeană, situaţiile financiare ale BNR sunt întocmite conform principiilor şi regulilor contabile prevăzute de standardele internaţionale de contabilitate, aplicabile băncilor centrale, recunoscute de Banca Centrală Europeană. Rezultatul din 2008 va fi publicat în raportul BNR, care urmează să fie depus la Parlament.
"Începând din toamna anului trecut, trimestrul IV şi trimestrul I din acest an, profiturile au fost foarte mari. Noi ne aşteptam ca pe la sfârşitul anului 2009 să trecem pe profit impozabil. Legea nu ne permite să plătim impozit pe profit până nu acopeream pierderile pe anii anteriori (...) Cu câteva trimestre înainte au fost acoperite pierderile, ceea ce a mai rămas din pierderile de anii trecuţi, şi în aprilie 2009 am plătit pentru prima dată, din 2001, impozit pe profit. În trimestrul IV 2008 şi trimestrul I 2009 profitul e chiar semnificativ", a explicat guvernatorul BNR.
În 2007, BNR a înregistrat un profit net de 458,46 mil.lei, comparativ cu o pierdere de 4,33 mil.lei în anul anterior. Pierderile din anii 2001-2006 au fost cauzate de urmărirea obiectivului primordial al băncii centrale, ţintirea inflaţiei, care a necesitat sterilizarea excesului de lichiditate din piaţă. Până în anul 2004 inclusiv, pierderea BNR a fost acoperită din reevaluarea activelor şi pasivelor în valută, ceea ce a fost posibil în condiţiile unor evoluţii spectaculoase pe piaţa valutară, în care leul era în continuă depreciere în raport cu principalele valute occiedntale. Ulterior anului 2004, din cauza aprecierii monedei naţionale, nu a mai fost posibilă acoperirea pierderilor prin acest procedeu.
Devalorizarea leului în raport cu principalele valute occidentale cu începere de la sfârşitul anului trecut, odată cu începerea crizei în România, ajută BNR în obţinearea profiturilor menţionate. Alăturat, graficul evoluţiei euro/leu de la începutul lui 2007 până acum, preluat de la financiare.ro.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu