Guvernul ar putea majora plafonul de garantare pentru depozite bancare ale persoanelor juridice la 50.000 € - Reflecţii economice

miercuri, 24 iunie 2009

Guvernul ar putea majora plafonul de garantare pentru depozite bancare ale persoanelor juridice la 50.000 €

În cursul şedinţei de guvern de astrăzi, Ministerul Finanţelor Publice a prezentat un proiect care prevede majorarea plafonului de garantare pentru persoanele juridice de la 20.000 € la 50.000 €. În toamna anului trecut, la iniţiativa Uniunii Europene, pentru refacerea încrederii în sistemele bancare, s-a decis majorarea plafoanelor de garantare pentru persoane fizice la 50.000 € în 2009 şi la 100.000 € în 2010, în cazul unui faliment bancar. În ceea ce priveşte depozitele bancare ale firmelor, directiva UE prevede majorarea plafonului la 50.000 € până la 30 iunie 2009.

În proiectul Ministerului Finanţelor Publice, se reduce termenul de începere a plăţii compensaţiilor de la 3 luni la 20 de zile de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

Guvernul nu se dezminte şi lasă, ca de obicei, până în ultima clipă transpunerea în legislaţia naţională a directivelor Uniunii Europene.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus