Leul la 142 de ani - Reflecţii economice

luni, 4 mai 2009

Leul la 142 de ani

Prima lege monetară din România, care instituia leul ca monedă naţională, a fost adoptată acum 142 de ani, la 4 mai 1867 (22 aprilie, după calendarul vechi). Era unul dintre primele acte ale domnitorului Principatelor Române, Carol I, iar proiectul fusese ănceput pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Titlul legii era „Legea pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale”. Legea preveea că moneda naţională era leul, cu subdiviziunile sale (1 leu = 100 bani). S-au bătut monede din aur de 5, 10 şi 20 lei, din argint de 50 bani, 1 şi 2 lei şi din bronz de 1 ban, 2, 5 şi 10 bani.

Legea privind instituirea sistemului monetar şi adoptarea monedei naţionale era necesară, întrucât în România domnea literalmente un haos monetar, circulând monede străine în număr din ce în ce mai mare, de la 20 în secolul al XVII-lea la 90 în secolul al XIX-lea. Emiterea de monedă este un atribut al suveranităţii naţionale, iar adoptarea monedei naţionale era un element care sporea această suveranitate. Sistemul monetar românesc a fost întemeiat pe bimetalismul aur+argint, iar din punctul de vedere al valorii, leul românesc, în funcţe de canitatea şi calitatea metalului folosit, era echivalent cu francul francez, francul belgian şi francul elveţian. Primii lei, având imprimată stema ţării, au fost bătute la Birmigham, în Marea Britanie, intrând în circulaţie în acelaşi an. Ulterior, în 1868, au fost bătute primele monede din aur cu valoarea nominală de 20 de lei, celebrul "pol", într-un tiraj simbolic, de 100-200 exemplare şi care nu au intrat niciodată în circulaţie.

În 1880, a fost înfiinţată Banca Naţională a României, banca centrală a statului român, cu un capital de 30 mil.lei, dintre care 10 mil.lei aparţineau statului şi 20 mil.lei erau fonduri private, preponderent de la familia Brătianu.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus